În funcție de traseul pe care îl parcurgeți, călătoriile cu trenul pot fi o experiență plăcută. Cu toate acestea, în România, întârzierile sunt destul de frecvente, însă există o soluție prin care vă puteți primi banii înapoi.
Călătorii au dreptul să ceară despăgubiri în cazul unor întârzieri notabile, potrivit informațiilor ce se pot regăsi pe site-ul oficial CFR Călători. Suma diferă în funcție de durata întârzierii și tariful biletului.
Dacă aveți de a face cu o astfel de situație, este bine să știți că CFR oferă compensații proporționale cu gradul de deranj, după cum urmează:
Sunt situații în care CFR nu oferă despăgubiri, chiar dacă trenul a întârziat, precum atunci când se anunță dinainte întârzierea, înainte de cumpărarea biletului sau dacă întârzierea nu depășește 60 de minute în cazul continuării călătoriei la bordul unui alt tren sau prin redirecționare.
În același timp, despăgubirile nu vor fi acordate dacă valoarea acesteia este echivalentul a 20 de lei sau mai mic de această sumă.
Citește și: Câți bani câștigă un angajat CFR în 2023. Suma e mult mai mică decât ai fi crezut
Pentru a beneficia de aceste despăgubiri, va trebui să completați o cerere, care va fi înaintată transportatorului emitent al legitimației de călătorie. Acest formular poate fi obținut de la stațiile și agențiile de voiaj unde se comercializează bilete pentru traficul internațional sau o găsiți pe site-ul CFR.
O altă variantă ar fi să o depuneți la oricare dintre transportatorii implicați în contractul de transport, aceștia urmând să o transmită transportatorului responsabil de soluționare.
Trebuie să aveți în vedere un lucru esențial, acela că există un termen de depunere a cererii. Prin urmare, termenul maxim este de până la 2 luni de la încheierea călătoriei sau de la data expirării biletului.
Un răspuns la cererea de despăgubire va fi transmis de către transportatorul emitent al legitimației de călătorie într-un interval de o lună până la cel mult 3 luni. În unele cazuri, este nevoie de mai multe documente.
Pentru a beneficia de despăgubire, este esențial ca cererea să conțină menționată durata întârzierii trenului, validată de personalul căii ferate din stația în care s-a înregistrat întârzierea.