Laurențiu Reghecampf a început o nouă viață alături de Corina Caciuc. În urmă cu un an de zile, cei doi au devenit părinții unui băiețel foarte frumos, care seamănă leit cu tatăl său.
Începutul relației dintre Laurențiu și Corina a fost presărat cu scandaluri. Cu toate acestea, timpul a trecut, iar cei doi au lăsat în urmă toate problemele și vechile relații, începând o nouă viață.
Cei doi trăiesc departe de ochii lumii și rareori apar în lumina reflectoarelor. Se bucură de familia pe care o au, iar acum, la un an după ce Corina a născut, așteaptă un nou copilaș.
Liam, primul lor băiețel, crește în fiecare zi văzând cu ochii, iar micuțul seamănă leit cu tatăl său. Chiar dacă nu apar pe micile ecrane, Laurențiu și Corina postează destul de des pe rețelele de socializare.
La scurt timp după despărțirea de Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf a apărut în primul său podcast, una a precizat cum a cunoscut-o pe Corina și că vor avea un băiețel împreună, pe Liam.
“Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu direct. Doar am văzut-o, după care am încercat să iau legătura cu ea.
La tot ce vorbește Anamaria e greu ca cineva să mai vadă realitatea. Dar nici nu contează până la urmă cum ne-am cunoscut, important e ce simți pentru persoana respectivă.
Sunt foarte fericit, o iubesc, o să avem un băiat împreună. Lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă și mi-aș dori ca și Anamaria să aibă parte de același lucru”, spunea Reghe în urmă cu ceva vreme despre relația cu actuala parteneră, în cadrul podasct-ului “La Măruță”.
Corina urmează să îl facă din nou tată pe Laurențiu. Reghe are 3 băieți, pe Luca, Liam și Laurențiu Jr. Primul îl are cu Mariana Pfeiffer, pe Laurențiu Jr. Bebeto îl are cu Anamaria Prodan, iar pe Liam cu actuala parteneră, Corina.
Recent, Laurențiu a postat pe rețelele de socializare câteva poze alături de Corina și Liam în timp ce vizitau o fermă. Desigur, imaginile au strâns mii de like-uri și comentarii în doar câteva minute.
În una dintre fotografii i se vede Corinei Caciuc burtica de gravidă.