Zilele din 2024 în care nu se fac nunți sau botezuri. E necesar să știi asta
Autor
Ionuț Vieru /
11.01.2024
Înainte de a vă plănui momentul cel mare așteptat cu nerăbdare anul acesta, este bine să cunoașteți zilele în care nu se fac nunți sau chiar și botezuri. Aflați în rândurile următoare toate detaliile.
Zilele din an în care nu se fac nunți sau botezuri
În cazul în care doriți să programați cununia religioasă în anul 2024, este bine să știți dinainte când nu se fac nunți. Este vorba despre zilele de post și sărbătorile importante din an.
Potrivit teologilor, nu se fac nunți în post deoarece această perioadă este de postire și se referă la postirea trupească și cea sufletească. Prin postire trupească ne referim atât la abținerea de la anumite alimente, cât și abstinența conjugală a soților.
De asemenea, imediat după slujba Tainei Nunți sunt organizate petreceri cu mâncare și băutură și o atmosferă care intră în contradicție cu perioada postului. Prin urmare, biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post.
Iată cele mai importante zile de post din 2024 în care nu puteți face cununia religioasă:
Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august
Postul Sfintelor Paști – 18 martie – 4 mai
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – 27 iunie – 28 iunie
Postul Adormirii Maicii Domnului – 1 august – 14 august
Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie
Postul Nașterii Domnului – 14 noiembrie – 24 decembrie
Nunțile sunt interzise în zilele în care sunt săvârșite Praznicele Împărătești
Conform Bisericii, nunțile nu se pot oficia în zilele cu Praznice Împărătești, în ajunul lor sau în perioade legate de ele. Praznicul este ziua în care Biserica sărbătorește un eveniment din istoria mântuirii, un sfinte moaște sau un sfânt. Iată care sunt acestea:
1 ianuarie -Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare
6 ianuarie Botezul Domnului (Boboteaza )
7 ianuarie Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului
27 ianuarie Aducerea moaștelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur
2 februarie Întâmpinarea Domnului (Stratenia)
25 martie Buna Vestire (Blagoveştenia)
23 aprilie Sf. M. Mc. Gheorghe Paștele – prima, a doua și cea de-a treia zi de Paște
29 aprilie Izvorul Tămăduirii
21 mai Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena
2 iunie (†) Înălţarea Domnului (Ispasul); Ziua Eroilor
13 iunie Sf. Treime
24 iunie Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)
29 iunie Sf. Ap. Petru şi Pavel
20 iulie Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul
6 august Schimbarea la Faţă a Domnului
15 august Adormirea Maicii Domnului
29 iulie Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
8 septembrie Naşterea Maicii Domnului
14 septembrie Înălţarea Sf. Cruci
1 octombrie Acoperământul Maicii Domnului
26 octombrie Sf. Mare Mc. Dimitrie
27 octombrie Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
8 noiembrie Soborul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil
30 noiembrie Sf. Ap. Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României
6 decembrie Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei