Andreea Bălan și Victor Cornea formează un cuplu de mult timp. La început, multă lume nu a privit cu ochi buni relația lor, însă cei doi și-au continuat povestea de dragoste. Recent, artista a fost criticată asupra de o internaută.
Andreea Bălan ține legătura cu fanii ei pe rețelele de socializare și postează des filmulețe sau fotografii cu partenerul ei în timp ce se află la diferite meciuri de tenis.
Acest lucru a fost remarcat și de cei care o urmăresc. Unii ar crede că este un gest frumos, de susține, însă alții au criticat-o. Recent, o internaută a acuzat-o pe cântăreață că se ține scai după Victor la turneele de tenis și nu îl lasă să se concentreze.
“Azi am văzut pentru prima oară ursuleți Koala și am hrănit canguri și wallabies și m-am bucurat ca un copil (tot timpul mă bucur ca un copil). Sunt așa drăgălași și liniștiți.
Călătorind, învățăm foarte multe despre noi, cum să ne bucurăm de viață, de natură, de prezent, de oamenii pe care îi iubim și mai ales, călătoriile ne arată cât de mici suntem în acest univers. Pentru clipele petrecute aici trebuie să fim foarte recunoscători!”, a scris blondina pe Instagram.
De cele mai multe ori, Andreea nu oferă atenție comentariile răutăcioase, dar de data aceasta nu s-a putut abține și i-a răspuns unei femei care a criticat-o.
“Cred că ar trebui lăsat să-și facă turneele liniștit. Dacă vrea să câștige meciurile”, a fost mesajul primit de artistă de la o femeie.
Vedeta i-a oferit replica internautei:
“Cucoană, habar n-aveți cât de greu le este jucătorilor de tenis în turnee și cât de important este să fie cineva din familie acolo să-i susțină”.
Andreea Bălan este de nedespărțit de Victor de când s-au cunoscut. Artista îi este alături la fiecare turneu, iar acum a plecat să-l susțină în Australia, acolo unde sportivul a avut un meci important cu doar câteva zile în urmă.
Artista nu ezită să se afișeze în ipostaze romantice alături de iubitul ei. Cei doi vizitează fiecare colț al orașului Brisbane.
“Vă trimit sărutări și iubire de pe un alt continent, unde nu credeam că voi ajunge vreodată, dar iată-mă aici, în Australia. La pas prin Brisbane, capitala regiunii Queensland și al III-lea oraș ca populație din Australia. E foarte liniștit, cu foarte multă verdeață și parcuri. Oamenii sunt foarte relaxați, prietenoși, iar mâncarea delicioasă”, a scris Andreea Bălan, pe Instagram.