Anca Lungu, mărturisire cutremurătoare despre pierderea celui de-al treilea copil: ”Au trecut 365 de zile. Sunt încă o mamă îndoliată”

Ionuț Vieru / 10.01.2024

Anca Lungu a trecut prin momente grele atunci când și-a pierdut al treilea copil. A trecut aproape un an de la tragedie, iar vedeta abia acum a avut puterea de a vorbit despre acest subiect care a marcat-o.

Confesiunea cutremurătoare făcută de Anca Lungu

Anca Lungu a șocat pe toată lumea cu o postare pe rețelele de socializare prin care a împărtășit un moment foarte greu din viața ei. În urmă cu un an, prezentatoarea TV a pierdut o sarcină.

“Au trecut 365 de zile de când mi-am pierdut cel de-al 3 lea copil. Sunt încă o mamă îndoliată. Am avut nevoie de 1 an pentru a găsi curajul de a scrie aceste rânduri. O fac cu lacrimi în ochi. E un subiect tare sensibil și de cele mai multe ori minimizat: „gândește-te că ai doi copii sănătoși acasă”, “mai bine că s-a întâmplat acum, decât mai târziu”, “e selecție naturală”, “se întâmplă des, li se întâmplă multor femei”, “e doar o sarcină, ești încă tânără”.

Dacă vi se întâmplă să fiți în preajma unei femei care trece prin așa ceva, nu folosiți niciuna dintre frazele enumerate mai sus! Nu invalidați suferința unor mame care își pierd copiii! Da, din punct de vedere medical e o sarcină mai avansată sau mai puțin avansată care se oprește din evoluție, dar din punct de vedere emoțional, viitoarea mamă își pierde copilul căruia i-a făcut loc în sufletul ei, cu care și-a imaginat tot restul vieții, căruia i-a ascultat bătăile inimii, i-a vorbit și poate chiar i-a găsit un prenume”, a mărturisit Anca Lungu.

Citește și: Drama Ancăi Sigartău și cum a trecut aceasta peste momentele grele

Desenul făcut de Natalia, fiica Ancăi
Desenul făcut de Natalia, fiica Ancăi

Mesaj pentru mamele care se confruntă cu aceeași tragedie

De asemenea, în același, mesaj, Anca a transmis un mesaj femeilor care au trecut prin aceleași momente grele.

“Pierderea unei sarcini e dureroasă, iar femeile aleg tot mai mult să nu vorbească despre asta. Lipsa de empatie și invalidarea durerii lor sunt cu siguranță o parte dintre motive. O îmbrățișare simplă și sinceră poate cântări mult mai mult decât vă puteți imagina! Eu am avut parte de astfel de îmbrățișări și m-am simțit binecuvântată. Voi încheia cu un mesaj pentru cei care obișnuiesc să pună întrebarea atât de intruzivă cuplurilor.

Mă refer desigur la „vă doriți un copil?” sau „când faceți un copil?” sau „vă opriți la doi sau vi-l doriți și pe al treilea?”. Imaginați-vă că puneți întrebarea asta unui cuplu care tocmai a pierdut o sarcină sau mai multe sau poate unui cuplu care tocmai a primit vestea că nu poate avea copii. Experiența trăită mi-a arătat că e încă nevoie de educație la acest capitol, așa că am ales să scriu aceste rânduri în speranța că femeile vor fi mai bine însoțite în durerea pierderii lor”, a mai spus ea.

Desenul de mai sus îi aparține Nataliei, uneia dintre fiicele prezentatoarei, făcut după ultima ecografie. “Este imaginea pe care am ales să o păstrez în memoria suflețelului a cărui misiune a fost atât de scurtă”, a încheiat Anca.

Citește și: Previziunile Cristinei Demetrescu pentru 2024. Românii care vor trece prin momente grele: ”E o perioadă de sacrificiu”

Citește și...