Dorian Popa și fosta lui iubită, Claudia Iosif, s-au afișat din nou pe rețelele de socializare după ce s-au despărțit la sfârșitul anului trecut. S-au împăcat cei doi?
Dorian Popa și Claudia Iosif sau Babs, așa cum mai este cunoscută de fani, s-au despărțit în urmă cu câteva luni. Cu toate acestea, cei doi s-au întâlnit din nou zilele acestea, iar Dorian a postat o poză pe rețelele de socializare alături de ea.
Cei doi s-au afișat din nou împreună, chiar dacă au susținut că nu mai există cale de împăcare. Cu toate acestea, legătura dintre ei a rămas una de prietenie, așa că nu se feresc de ochii oamenilor.
Babs a împlinit 41 de ani, așa că nu a ezitat să-l invite la petrecerea sa pe Dorian. Desigur, artistul nu a putut refuza invitația. Poza de pe Instagram pe care a publicat-o Dorian i-a luat prin surprindere.
La aceeași petrecere au fost prezenți alți prieteni foarte apropiați celor doi, printre care și Ruby. Artistul i-a făcut o urare fostei partenere, postând o fotografie pe Instagram cu mesajul “LMA 41”. Claudia i-a mulțumit distribuind poza la ea pe Instastory.
Dorian și Babs au fost împreună timp de 11 ani, iar despărțirea lor i-a surprins cu adevărat pe fani. Cei doi au fost mereu discreți în ceea ce privește viața lor personală și de cuplu, iar despărțirea lor a fost ascunsă timp de o lună, până când Babs a anunțat-o.
“Ca să evităm speculații în presă, vă anunț că eu și Dorian nu mai suntem împreună de o lună de zile. Am ales să mergem pe drumuri separate după o relație de 11 ani”, a scris Claudia Iosif, poreclită Babs, pe InstaStory.
În urmă cu aproximativ un an, în cadrul unui interviu, Dorian a fost întrebat dacă are în plan pe viitor să facă pasul cel mare alături de Babs. Acesta a spus că nu are în plan o nuntă și nici un copil, concentrându-se doar pe muncă.
Citește și: Cătălin Bordea, tată în curând? Ce i-a spus Livia, fosta lui soție, în ziua în care au divorțat
În același timp, atunci când a fost întrebată despre relația cu Dorian, Babs a răspuns:
“Uneori îmi este greu. Nu este uşor să fi iubita lui şi asta pentru că Dorian este un tip foarte activ. Are foarte multă energie şi este obositor. Mă deranjează, puţin ce-i drept, că tot timpul este în faţa oamenilor şi peste tot unde merg cu el privirile sunt aţintite asupra noastră…Este un tip foarte strict, din toate punctele de vedere. Dorian m-a făcut să mă duc la sala de fitness, e foarte riguros cu treaba asta. Nu mă lasă să mănânc orice, îmi impune un stil de viaţă sănătos.”