Radu Coșarcă a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune din țară. A decis să meargă pe un alt drum cu mulți ani în urmă. Cu ce se ocupă acum, aflați în rândurile următoare.
Radu Coșarcă a apărut pentru prima dată pe micile ecrane la TVR, iar mai târziu la Antena 1, acolo unde a fost gazda emisiunilor de știri. În cadrul acestui post de televiziune s-a bucurat de un succes colosal și de o carieră lungă.
“Observatorul de la Antena 1, plasat la ora 19:00, a reușit să submineze cotele de audiență ale principalului buletin de știri de la PRO TV. Cel puțin, în București, conform sondajelor de audiență ale companiei AGB Data Research, în luna noiembrie, audiența echipei Nicolici-Coșarcă a fost superioară Știrilor PRO TV”, se scria în presă în anul 2009.
A fost, de asemenea, unul dintre primii membri ai Consiliului Național al Audiovizualului. A ocupat această funcție timp de 2 ani, între 1992 și 1994. A avut o perioadă în care a fost profesor la Universitatea din București.
Citește și: O mai ții minte pe Mihaela Tatu? Cu ce se ocupă astăzi fosta prezentatoare TV
Chiar dacă avea multe oportunități și cariera lui mergea în direcție dorită, Radu Coșarcă s-a retras din televiziune în anul 2010, iar din acel moment nu a mai revenit pe micile ecrane.
S-a reprofilat și s-a angajat la Enel, pe partea de comunicare, având funcția de director Relații Externe. După, în perioada 2010-2016 a devenit director de comunicare. Se pare că salariul pe care îl avea ocupând această funcție nu era unul de neglijat.
Potrivit declarației de avere de la acea vreme, fostul prezentator TV primea anul circa 500.000 de mii de lei. Radu Coșarcă a fost și vicepreședinte al grupului “Media On” și al firmei de consultanță în comunicare “Sinergy”.
A încerca să-și deschidă propria afacere în domeniu comunicației. Din nefericire, rezultatele nu au fost cele dorite pentru a continua pe acest drum.
În momentul de față, conform informațiilor disponibile pe profilul său de LinkedIn, Radu Coșarcă își desfășoară activitatea la S.C. Cupru Min S.A. Este singurul producător din țara noastră specializat în extracția de minereuri neferoase.
Citește și: Ce s-a ales de Mircea Solcanu. Cu ce se ocupă astăzi fostul prezentator de la Acasă TV. Nu-l mai recunoști
“Noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei Cupru Min Abrud este Radu Coșarcă, fost prezentator de știri, care i-a luat locul lui Remus Vulpescu după ce acesta a demisionat.
Este a doua schimbare importantă la conducerea firmei de stat, după ce Gheorghe Chindriș i-a luat locul lui Nicolae Turdean, de asemenea demisionat”, nota presa în 2018.