Alexandra Stan este una dintre cele mai celebre artiste din România. Cunoscută la nivel internațional, cântăreața își uimește mereu fanii cu cele mai incendiare apariții pe rețelele de socializare.
Alexandra Stan a devenit cunoscută în toată lumea după ce a lansat bine cunoscutul hit “Mr. Saxobeat”. Cântăreața este cunoscută pentru stilul său neconformist, apreciat, de altfel, de multă lume.
Artista își ține la curent fanii prin intermediul rețelelor de socializare. De-a lungul timpului, Alexandra a postat mai multe poze incendiare, apreciate de oameni din toată lumea.
În doar câteva ore, postarea a strâns mii de like-uri și comentarii. Mulți internauți au avut doar cuvinte de laudă la adresa Alexandrei. Artista a purtat o rochie de culoare gri, foarte frumoasă. Ținuta ei a fost una care a lăsat loc imaginației, fiind transparentă, iar Alexandra nu purta sutien.
Nu cu mult timp în urmă, artista a declarat că îi este greu să aibă o relație serioasă, deoarece mulți bărbați au obiceiul de a o vedea ca pe un trofeu. Ei bine, se pare că situația s-a schimbat, iar Alexandra Stan a fost fotografiată în compania unui tânăr milionar din Belgia, Darcy Troch.
“E greu să am o relație, să-mi găsesc pe cineva. Îmi doresc, dar nu caut. Dacă e să vină, să vină. Mulți mă văd mai mult ca pe un trofeu. Am foarte puțini prieteni și e greu ca vreo persoană să ajungă să mă cunoască, așa cum ar fi normal, cu adevărat.
În primul rând, vreau să fie sincer, să nu fie superficial. Acum e plină lumea de bărbați care au bani și cred că dacă te plimbă cu mașina și te scot la un suc, e gata.
Citește și: Antonia, apariție incendiară în costum de baie. Logodnica lui Velea și-a pus fanii pe jar
Dar nu e chiar așa. E important să ai chestii în comun cu cineva, să te înțelegi bine. Dar e greu să-l întâlnești… Nu e ca și cum ies în oraș cu ideea de a cunoaște oameni
Multă lume mă știe doar prin prisma a ceea ce fac și prin imaginea pe care o am în online. Și au prejudecăți. Ca să ajungă cineva să mă cunoască în realitate durează și trebuie să treacă mai multe probe foc, precum cele pentru a ajunge la castelul în care se află prințesa”, a spus vedeta pentru Cancan.