Cine nu are voie să fie naș de botez sau cununie. Preoții ortodocși au explicat motivul

Tălău Mihnea / 29.09.2023
Cine nu are voie să fie naș de botez sau cununie. Preoții ortodocși au explicat motivul

Cununia și botezul sunt evenimente emoționant pentru întreaga familie, fie că vorbim de rude sau prieteni. Alegerea nașilor nu este întotdeauna o decizie ușoară. Este însă important de știut că nu toată lumea poate cununa sau creștina. Ce explicații dau preoții.

Cine nu poate fi naș de botez

Alături de miri, nașii de cununie reprezintă vioara întâi la evenimentul cel mai spectaculos din viața unui om, nunta. Cu toate acestea, reprezentanții Bisericii explică, în detaliu, cum nu oricine poate fi naș de cununie sau chiar de botez.

Sunt câteva diferențe fundamentale între cele două roluri, pe care specialiștii le subliniază extrem de clar. Atunci când creștinezi un copil, trebuie să știi faptul că poți alege pe aproape oricine să-i fie naș de botez. Spre deosebire de nașii de cununie, unde trebuie neapărat să fie o pereche cea care intră în cunună, alături de miri, la botez poate fi o singură persoană. Cu alte cuvinte, nașul de botez poate fi o persoană necăsătorită, indiferent de sex, scrie Playtech.ro.

Nașul de botez primește rolul de părinte spiritual al pruncului, iar potrivit orânduielilor creștine, nașul sau nașa de botez devine un adevărat sprijin pentru cel mic, ocrotindu-l de-a lungul vieții, prețuind legătura sacră ce se formează în timpul Tainei Botezului.

Persoana care creștinează copilul poate fi sora, fratele, verișorul, verișoara, prietenul, prietena sau chiar o colegă sau un coleg de birou, orice persoană pe care o consideri potrivită pentru a îndeplini acest rol sacru.

Important este că nașul sau nașa de botez trebuie să fie de aceeași religie cu părinții și pruncul ce urmează să fie creștinat.

De fapt, singurele persoane care nu pot fi nași de botez sunt părinții sau bunicii celui mic. Călugării, de asemenea, nu pot fi nuni, deoarece aleg să trăiască departe de obiceiurile și evenimentele lumești.

Ce se întâmplă în cazul nașilor de cununie

Lucrurile se schimbă atunci când vine vorba despre nașii de cununie. Potrivit preoților ortodocși, cel mai potrivit ar fi ca nașii de cununie ai mirilor să fie un cuplu de aceeași religie, cei doi fiind căsătoriți civil și în fața lui Dumnezeu.

Regulile Bisericii spun ferm că părinții nu pot fi nașii propriilor lor copii, așa cum nici călugării, persoane care au decis să-și ducă traiul departe de plăcerile laice, nu pot intra în cunună, la biserică.

Pe lângă cuplurile căsătorite, pot deveni nași de cununie doi frați de sex opus, doi veri, doi cumnați, o mamă cu fiul său sau un tată cu fiica sa.

De asemenea, preoții nu recomandă obiceiul practicat în Moldova, și în special în Bucovina, de a avea mai multe perechi de nași de cununie.

Citește și...