Andreea Bănică este una dintre cele mai cunoscute artiste din România și o mămică model, în același timp. Artista dorește să-și învețe fiica de doar 14 ani valoarea banului, așa că a decis să o angajeze.
Andreea Bănică își iubește necondiționat copiii și le oferă totul, însă, în același timp, dorește să-i învețe de mici cât de importantă este muncă. La doar 14 ani, artista a decis să-și angajeze fiica la hotelul pe care îl deține în Eforie Nord.
Doar prin muncă va învăța cu adevărat valoarea banului, spune artista. De asemenea, tânăra s-a descurcat foarte bine, iar anul viitor va lucra la recepția hotelului, au mai adăugat părinții.
“Anul acesta am făcut primul pas cu Sofia. Am, să zic, angajat-o part-time jos, la unul dintre spațiile comerciale pe care le-am închiriat la hotel. A fost și ea o perioadă acolo angajată pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba.
Cât de greu este să câștigi bani, cât de greu este să muncești, ce fel de muncă faci. Să facă un pic diferența și să-și dea seama că ea și fratele ei vor trebui să ducă mai departe această afacere, să crească acest hotel poate mai mult decât o putem face noi, la ora actuală.
De la anul încercăm să vedem dacă o putem pune să lucreze la recepție. Încercăm să o stimulăm puțin”, a declarat Andreea Bănică pentru UNICA.
Citește și: Afacerea din care Andreea Bănică face mai mulți bani decât din muzică. Cântăreața a dat lovitura (exclusiv)
Andreea Bănică și Lucian Mitrea sunt împreună de aproape 25 de ani, de pe vremea în care erau în liceu. În tot acest timp, cei doi s-au bucurat de momente de neuitat, însă au avut de înfruntat și greutăți.
Artista și soțul ei lucrează împreună, el fiind impresarul ei, iar de multe ori apar discuții în contradictoriu. Cei doi au vorbit cu sinceritate despre căsnicia lor și au recunoscut că se ceartă destul de des, însă se împacă în aceeași zi.
Chiar și după 15 ani de căsnicie și 25 de relație, Lucian este cel gelos din relația, deși are multă încredere în soția sa. Atunci când se ceartă, el este cel care cedează de cele mai multe ori.
“Eu sunt țâfnoasă, țin cu mine când știu că am dreptate. Sunt împătimită, înverșunată. (…) El este gelos. Hai, hai, hai, recunoaște. Recunoaște. Nu vrea să recunoască. Este, este.
Vă spun eu. Am pățit un episod anul trecut, dar e ok, trecem peste, nu recunoaște. Shhh, nu spune nimic!”, a declarat Andreea Bănică pentru aceeași sursă.