Motivul pentru care Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu pleacă de la Antena 1. Anunțul oficial al postului TV

Tălău Mihnea / 13.10.2023
Motivul pentru care Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu pleacă de la Antena 1. Anunțul oficial al postului TV

Lovitură pe piața media din România. Anunțul făcut de Antena 1 în legătură cu plecarea celor trei jurați ai emisiunii Chefi la Cuțite a luat prin surprindere pe toată lumea. Astfel, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea vor fi înlocuiți în celebra emisiune. Cine ar urma să le ia locul în sezonul 13.

Surpriză majora la Antena 1

Emisiunea de la Antena 1, Chefi la cuțite, a ajuns la sezonul 12. Deși s-a dovedit a fi un real succes încă de la prima ediție. acum producția pregătește unele schimbări majore în echipă.

De la ce a plecat totul. Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au refuzat să mai ia parte la filmările care ar urma să înceapă în luna octombrie 2023, conform de filmare comunicat către ei în martie 2023.

Motivul înlăturării celor trei chefi

Șeful trustului, Mihai Ioniță, a transmis faptul că cei trei chefi și-au exprimat refuzul cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru a se da start filmărilor. Aceștia au invocat stare de oboseală, deși sezonul 12 s-a terminat de filmat în luna aprilie a acestui an.

”Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătirilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei. Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală.

Chefi la cuțite este un format puternic, iar producătorul Mona Segall este o creatoare unică – a reușit întotdeauna să găsească oamenii iubiți de public. Sunt generații întregi de oameni de televiziune care îi datorează cariera și mai ales substanța devenirii a ceea ce sunt azi. Îi putem vedea pe toate ecranele.

Așteptăm cu mult interes noua generație de succes Chefi la cuțite, pentru că Mona și echipa ei știu ce înseamnă magia showurilor unice. Angajamentul nostru față de calitate și divertisment de clasă rămâne neschimbat. Calitatea este în ADN-ul Chefi la Cuțite. De la selecția juraților, până la producția show-ului și interacțiunea cu publicul, standardul nostru de calitate rămâne neschimbat și neîntrerupt.

Fanii Chefi la cuțite se pot aștepta la un sezon nou plin de surprize, performanțe memorabile și momente emoționante.” a transmis Mihai Ioniță, CEO Antena Group.

Așadar, producția urmează să anunțe în curând noua distribuție a celui mai popular show de cooking din România. Între timp, pe TV se difuzează ultimele episoade ale sezonului 12, marea finală urmând a fi difuzată miercuri, 18 octombrie.

Emisiunea a captivat milioane de telespectatori

Cert este că Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu vor fi înlocuiți, deși pregătirile pentru noul sezon erau aproape finalizate. Acum sunt căutați alți trei chefi care să continue emisiunea de succes.

Bazat pe formatul internaţional „Game of Chefs”, evoluat şi adaptat pieţei din România, „Chefi la Cuţite” este emisiunea de divertisment de top care a captivat milioane de telespectatori în 12 sezoane.

Citește și...