De ce se ține post miercuri și vineri. Preoții creștini explică totul

Ionuț Vieru / 24.11.2023
De ce se ține post miercuri și vineri. Preoții creștini explică totul

De ce se ține post miercuri și vineri? Creștinii cunoscut faptul că în aceste zile nu au voie să consume carne, ouă, brânză sau lapte. De ce se ține post în acest două zile din săptămână, aflați în rândurile următoare.

De ce se ține post miercuri și vineri

Postul din zilele de miercuri și vineri este pomenit în viața liturgică a Bisericii încă din primele veacuri creștine. Credincioșii postesc pentru a se apropia de Dumnezeu și pentru curățarea sufletului.

Cele mai importante posturi din an sunt Postul Crăciunului și Postul Paștelui. În afară de acestea, mai există și postul care se ține miercuri și vineri. Cu toate acestea, nu multă lume știe de cele două. De ce postim în aceste zile?

Ei bine, postim în ziua de miercuri deoarece în această zi cărturarii l-au prins pe Iisus, iar Iuda l-a vândut pentru 30 de arginți, tot în această zi. Prin urmare, creștinii aleg să mănânce doar alimente de origine vegetală pentru a dovedi faptul că nu îl vor vinde pe Iisus pentru mâncăruri deosebite.

În ziua de vineri, credincioșii țin post deoarece este ziua în care Iisus a îndurat sfintele pătimiri mântuitoare: a fost batjocorit, scuipat, lovit, biciuit, răstignit pe cruce și a murit pentru păcatele noastre. În ziua de vineri postim pentru a ne arăta recunoștința față de Iisus Hristos, pentru că ne-a redeschis Raiul, potrivit doxologia.ro.

Citește și: Secretul celor mai bune sarmale de post. Gospodinele folosesc rețeta asta de 100 de ani

De ce postim miercuri și vineri
De ce postim miercuri și vineri

Cele mai importante posturi din an

În practica creștinismului există patru posturi mari peste an. Începem anul cu cel mai lung post, Postul Paștelui, care durează șase săptămâni. Al doilea post are loc vara, înaintea sărbătorii Sfinților Petru și Pavel. În cazul acestui post, perioada lui variază.

Al trei post din an are loc în perioada 1-15 august, înainte de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Ultimul post mare din an de peste an este înaintea Crăciunului și durează 40 de săptămâni.

Postul înseamnă înfrânarea de la mâncărurile de dulce și băuturi pentru a îndura împreună cu Mântuitorul nostru zilele aspre și pline de durere. În zilele de post, renunțăm la anumite mâncăruri pentru a ne jertfi în fața lui Dumnezeu.

Citește și: Când începe Postul Crăciunului 2023. Obiceiuri și tradiții, ce nu ai voie să faci

Cu toate acestea, cel mai important este ca oamenii să se abțină de la gânduri necurate în primul rând și să aibă un comportament adecvat nu doar în zilele de post, ci în fiecare zi.

În aceste zile de post, credincioșii mai au dezlegare la pește, untdelemn și vin. Aceste zile diferă în funcție de post și de perioada acestuia.

Citește și...