Cine este tatăl fiicei Ronei Hartner. Artista și Rocco Sedano s-au logodit după doar 5 zile de relație. De ce au divorțat

Ionuț Vieru / 24.11.2023

Rona Hartner s-a stins din viață ieri, pe data de 23 noiembrie 2023, după ce, din păcate, a pierdut lupta cu cancerul la plămâni. Actrița avea doar 50 de ani, iar de-a lungul vieții a fost căsătorită de două ori.

Cine este Rocco Sedano, fostul soț al Ronei Hartner

Rona Hartner a fost căsătorită de două ori, însă nu a avut mult noroc în dragoste. Actrița a vorbit despre căsniciile ei și nu a spus niciodată ceva negativ despre foștii parteneri.

Rona a fost căsătorită prima dată cu Rocco Sedano, un dansator din Argentina. S-au cunoscut în Franța, iar cererea de căsătorie a venit doar cinci zile mai târziu. După doar un an a venit pe lume fiica lor, Rita Sumalya.

Cei doi nu s-au mai înțeles și au ajuns la concluzia că cel mai bine este să meargă pe drumuri separate. Această decizie a venit la doar un an după venirea copilului pe lume, în 2009.

Actrița a mărturisit că soțul ei ajunsese un alcoolic, iar relația dintre ei nu mai era una fericită. Cu toate acestea, cei doi au păstrat legătura de dragul fiicei lor, spunând că se înțelegea bine cu fostul soț.

Relația pe care o am cu tatăl fiicei întotdeauna a fost bună, pentru că am păstrat un respect reciproc, pentru că va fi și este întotdeauna tatăl ei. Se înțeleg foarte bine, învață foarte multe de la el. Lucrează cu ea și la pian că el este jazzman, spunea ea.

Citește și: Unde și când va fi înmormântată Rona Hartner. Mesajul emoționant al surorii sale: ”Cu lacrimi în ochi vă scriu”

Rocco Sedano, fostul soț al Ronei Hartner
Rocco Sedano, fostul soț al Ronei Hartner

Rona Hartner, despre presupusa relație cu Emil Constantinescu

Rona a avut o viață palpitantă din punct de vedere amoros. La un moment dat s-a presupus că ar fi avut o relație cu Emil Constantinescu, fostul președinte al României.

În realitate, se pare că era doar un zvon, iar una dintre prietenele sale l-ar fi pornit. Vedeta și fostul președinte au avut parte de un dans, iar femeia a profitat de această ipostază și le-a făcut o fotografie, care, mai apoi, a ajuns în spațiul public.

Ulterior, Rona a clarificat situația și a spus că a fost singura dată când l-a văzut pe Emil Constantinescu, susținând că nici nu se pune problema de o relație amoroasă între ei.

Citește și: Rona Hartner a murit în aceeași zi cu Stela Popescu. Dan Negru, omagiu superb adus regretatelor actrițe

Dansasem și eram pozată de cineva din exterior, nu era viață intimă. Câtă vreme cineva a pozat două persoane care dansează asta înseamnă, pur și simplu, că nu era ceva intim. L-am văzut o singură dată în viață (n.r.: pe președinte) în noiembrie 1996, în 1997 m-am mutat la Paris, el și-a văzut de treaba lui cu politica.

N-am avut nicio treabă, nu l-am mai văzut, lumea avea nevoie de un scandal și a fost cel mai mare scandal care a lansat cursa scandalurilor, dar mie mi-a făcut un mare deserviciu. Nu dansul a fost vinovat, ci prietena mea, care a utilizat acel dans ca să mă compromită, a spus Rona Hartner.

Citește și...