Vine ciclonul în România! Alertă meteo de vreme rea, unde va ninge prima dată

Ionuț Vieru / 16.11.2023
Vine ciclonul în România! Alertă meteo de vreme rea, unde va ninge prima dată

Vremea se răcește pe zi ce trece, iar meteorologii anunță că zăpada ar putea veni mai repede decât ne așteptăm. Potrivit acestora, un ciclon va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre, iar o masă de aer rece va pătrunde în România dinspre est.

Alertă meteo de vreme rea

Temperaturile vor scădea considerabil începând de vineri, atunci când o depresiune atmosferică va începe să afecteze țara noastră. În jumătatea vestică a țării sunt așteptate ploi, iar spre seară precipitațiilor se vor extinde și în restul teritoriilor. În zona de munte vor predomina ninsorile.

“Sâmbătă, 18 noiembrie, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară.

Traiectoria ciclonului mai poate suferi modificări care pot afecta foarte mult evoluția vremii. Totuși, sunt șanse destul de mari ca în zonele mai înalte de relief din estul și centrul țării ploaia să se transforme treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales în timpul nopții. Câțiva fulgi nu sunt excluși nici la câmpie”, potrivit antena3.ro.

Citește și: Va ninge în România în iarna 2023 – 2024, potrivit ANM? Iată prognoza meteorologilor

Alertă meteo de vreme rea
Alertă meteo de vreme rea

Ninsori și -8 grade Celsius la munte

Zilele acestea s-au înregistrat ninsori, temperaturi scăzute și ploi la munte, fenomene normale pentru această perioadă a anului, spun specialiștii. De marți va fi o ușoară încălzire în Sudul Munteniei, al Olteniei și Dobrogei, însă temperaturile vor scade din a doua parte a săptămânii.

“E o probabilitate foarte ridicată de a înregistra în continuare precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în zona Carpaților Orientali, unde în continuare cantitățile de precipitații prin acumulare vor atinge valori de 10-15 litri pe metru pătrat și vorbim de intensificări ale vântului mai ales la altitudini mai mari de 1.700 de metri, rafalele pot depăși 90-100 km pe oră.

În zonele mai joase de relief vor fi rafale de 60, 70 km pe oră. În Capitală ne așteptăm să consemnăm posibile ploi slabe începând cu a doua parte a acestei săptămâni”, a precizat Elena Mateescu, director executiv al ANM.

Citește și: Alertă meteo ANM! Val de aer polar peste România. Când vine frigul, de fapt

Citește și...