Klaus și Carmen Iohannis au vizitat astăzi un liceu de fete din Kangemi, Kenya. Alături de aceștia a fost prezent și președintele din Kenya. La eveniment a fost organizat un dans tradițional, în care un grup de fete a dansat cu soția președintelui României.
Klaus Iohannis și soția sa au mers joi la liceul de fete Uthiru din Kangemi. Șeful statului a transmis că România a făcut o donație prin programul de asistență pentru dezvoltare, iar la evenimentul de inaugurare, elevele liceului au organizat un dans tradițional.
Invitată în “horă” a fost și Carmen Iohannis, care a dansat pe ritmuri africane alături de tinere. Klaus Iohannis a fost invitat să participe, însă a preferat să se bucure de dans de pe margine.
“Sunt foarte bucuros să vizitez astăzi Liceul de fete Uthiru din Kangemi și să inaugurez donația făcută prin intermediul programului nostru oficial de asistență pentru dezvoltare. Vom continua să ne concentrăm asupra implementării proiectelor la nivel local, pentru o educație incluzivă și calitativă”, a fost mesajul publicat de Klaus Iohannis pe rețeaua socială X.
Carmen și Klaus Iohannis se află într-un turneu oficial în Africa, care a început luni. Prima Doamnă a României a impresionat deja cu ținutele elegante pe care le-a ales. Cu toate acestea, a încălcat protocolul și a apărut cu degetele la vedere, încălțată în sandale.
În vizitele oficiale, doamnele nu trebuie să-și lase degetele de la picioare la vedere și trebuie să poarte pantofi. Carmen Iohannis a venit cu o pereche de sandale de la Valentino Garavani în valoare de circa 1.000 de dolari.
“În prezența ministrului pentru Economie Digitală, Eliud Owalo, am avut deosebita onoare de a-i primi pe Excelența Sa, Președintele Klaus Iohannis al României, și pe Prima Doamnă Carmen Iohannis, aflați într-o vizită oficială”, a scris ministrul pentru Dezvoltare Regională, Peninah Malonza, pe contul ei oficial.
În cursul zilei de miercuri, președintele României și soția sa au fost în safari, în Parcul Național Nairobi. Joi, Iohannis a ajuns în Tanzania. Șeful statului va fi în vizită timp de patru zile, vizitând Zanzibar – Stone Town și casa lui Freddie Mercury.