Andra Măruță este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România. Cu toții o urmărim pe micile ecrane și la concerte. Este iubită de fani, însă au existat și câteva persoane care au criticat-o. De ce, aflați în rândurile următoare.
Andra Măruță, în vârstă de 37 de ani, este mama a doi copii și una dintre cele mai iubite artiste din țară. Se află mereu în atenție publicului, fie că o vedem la televizor sau la concerte.
Fanii ei o iubesc și o susțin în tot ceea ce face, iar de cele mai multe ori este apreciată de urmăritori. Cu toate acestea, în general în viață, nu există persoane care să nu critice. Așa a fost și în cazul artistei.
Andra a postat un video pe rețelele de socializare, iar comentariile nu au întârziat să apară. Unele de apreciere, iar altele spunând că s-a îngrășat în ultima perioadă. Câțiva internauți au spus că seamănă cu Gabriela Cristea.
„O să ajungi precum Gabriela Cristea”, „Mare te-ai făcut, măi Andra”, „Știi vorba aia … banii îngrașă”, „Gabriela Cristea cântă?”, „Voce frumoasă, talent are, dar … la cum arată ar trebui să se apuce de muzică populară”, „Pe la sală când?”, au fost câteva dintre comentariile răutăcioase.
Desigur, au existat persoane care au apreciat-o pe Andra și i-au luat apărarea artistei, spunând că nu aspectul este cel care contează, ci caracterul.
„O femeie deosebită și arată super bine pentru vârsta ei”, „Toți cred că artiștii nu se îngrașă și sunt veșnic tineri”, „Dacă o iubește și o respectă bărbatul ei, e de ajuns”.
Nu este prima dată când Andra este asupra criticată de fani. Nu cu mult timp în urmă, artista s-a filmat alături de Mioara Velicu și Maria Dragomiroiu. Clipul postat pe Instagram a ajuns repede viral, însă internauții nu l-au apreciat.
Citește și: Câştigurile familiei Măruţă sunt fabuloase! Ce salariu are Andra la Pro TV
Mai exact, cele trei au dansat împreună pe o melodie interpretată de Rihanna, însă îmbrăcate în costume populare. Unii au fost de părere că a fost doar un video haios, însă alții au considerat că este nepotrivit să se filmeze în astfel de ipostaze.
“Penibile rău… vă bateți joc de costumul popular…”, “Ce se sparge Andra! Mai încet tu că ești între două lady!”, “Mândria cântecului popular românesc! Ce penibile! Penibil!”, au fost câteva dintre comentariile lăsate la postare.