Când intră pensiile pe card în decembrie 2023. Data la care se fac plățile

Ionuț Vieru / 08.11.2023
Când intră pensiile pe card în decembrie 2023. Data la care se fac plățile

Românii așteaptă cu nerăbdare noua tranșă de pensii pentru luna decembrie 2023. Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit despre data la care seniorii vor primi banii. Mulți se întreabă dacă vor întârzia. Aflați în rândurile următoare.

Când intră pensiile pe card în decembrie 2023

Șeful Casei Naționale de Pensii a declarat că pensiile bătrânilor vor intra la timp în luna decembrie 2023. Cu toate acestea, Daniel Baciu a precizat că este posibil să existe și unele întârzieri, însă toți vor primii banii înainte de sărbători.

“Avem banii de pensii. Am auzit zvonuri în piață că avem probleme cu banii, ceea ce nu este deloc adevărat. Poate unele ministere au, dar nu și Casa Națională de Pensii Publice.

Lumea trebuie să știe că există bani și că vor primi pensiile la timp înainte de sărbători, așa cum le-au primit și înainte de Paști, de Revelion, de Sfântul Dumitru sau mai știu eu când. Nu se pune problema să ajungem în imposibilitatea de a le mai plăti.

Sigur, va exista o presiune pe poștași care vor trebui să ajungă și în Munții Apuseni, și la cota 2.000, și la etajul zece al unui bloc din cine știe ce oraș. Dar o vor face, așa cum au mai făcut-o. Însă, fac precizarea foarte importantă că avem banii de pensii.

În plus, menționez și că jumătate din cele cinci milioane de pensionari primesc pensia pe card și acolo e mult mai simplu, printr-o simplă apăsare de tastatură!”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Citește și: Se măresc pensiile din 2024. Câți bani vor primi românii peste câteva luni

Când intră pensiile pe card
Când intră pensiile pe card

Cheltuielile statului cu pensiile vor crește cu 30 de miliarde de lei în 2024

Conform datelor furnizate de Banca Mondială, impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica anul următor la aproape 146 de miliarde de lei, cu 30 de miliarde mai mult față de anul trecut.

Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii, le-a prezentat deputaților din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor. Aceasta a precizat că ar urma să fie probat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament. Totodată, a făcut precizări și cu privire la impactul bugetar.

“Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 miliarde lei, adică 55,36 miliarde lei pentru cele 4 luni, din septembrie până în decembrie”, a precizat Bucura-Oprescu.

Citește și: Anunț important pentru românii cu pensii mai mici de 1700 de lei. Greșeala care i-ar putea lăsa fără bani

Citește și...