Cine este Mama Alinei Pușcaș? Una dintre cele mai iubite interprete de muzică populară din România, mama Alinei Pușcaș a fost într-o relație cu Gheorghe Turda timp de 5 ani. Aflați în rândurile următoare mai multe despre Lucia Lazăr.
Alina Pușcaș este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV. La doar 19 ani s-a mutat în București, unde a început o carieră în modeling. Orașul ei natal este Târgu Mureș, acolo unde a terminat Colegiul Național Unirea, profilul Limbi Străine.
Începând cu anul 2012 și până în prezent, Alina Pușcaș este prezentatoarea emisiunii “Te cunosc de undeva”, alături de Cosmin Seleși, însă actorul a încheiat colaborarea cu show-ul.
Alina este implicată în mai multe proiecte, dar mereu găsește timp pentru a fi alături de familie, iar cei trei copii, pe care îi are alături de Mihai Stoenescu, sunt de mare ajutor.
“Viața de mămică este solicitantă. Pare că pot să fac față. Mă descurc. E obositor, solicitant, dar e foarte frumos. Sunt eu, este Mihai, avem o bonă și bunica din când în când, pentru că are o vârstă și nu pot să o solicit foarte mult.
Sunt genul de mamă care le spune nu destul de des. Nu sunt o mamă care crede că tot ce cere copilul este bine și nici genul de mamă care își cocoloșește copiii. Trebuie să ia cumva viața în piept, nu pot să-i țin tot timpul sub aripa mea”, a povestit Alina.
Citește și: Cine este iubita lui Aris Eram. Fiul Andreei Esca se iubește cu o celebră vedetă din România
Lucia Lazăr, mama Alinei Pușcaș, este una dintre cele mai cunoscute artiste de muzică populară din România. De asemenea, a fost într-o relație cu celebrul cântăreț Gheorghe Turda, timp de 5 ani.
Cu toate acestea, cei doi s-au despărțit, iar ruptura a fost una cu scandal. Interpretul a declarat că Lucia Lazăr a avut mai mulți bărbați înainte de a fi cu el și că nu ar fi fost credincioasă nici pe durata relației lor.
Pe de cealaltă parte, mama Alinei Pușcaș a susținut că Gheorghe Turda are probleme serioase de comportament și obișnuiește să consume alcool foarte des.
“Îl înţeleg oarecum, este un om în vârstă şi singurătatea este urâtă, comportamentul lui l-a dus aici. Ar mai fi foarte, foarte multe alte lucruri, mult mai grave… dar, nu mai vreau să dau nici o replică. Nu-mi consum energia cu nimicuri inutile.
Indiferent ce va spune, sunt tulburări grave de comportament, nu ştie ce spune, nu recunoaşte sau nu-şi aminteşte nimic. Dumnezeu să-l ajute şi îl rog să-şi ia tratamentele că îi va fi tot mai rău”, a scris Lucia Lazăr, pe contul său de socializare la acea vreme.
Pe rețelele de socializare, solista a postat doar câteva săptămâni mai târziu după despărțirea de Gheorghe Turda, spunând că este într-o altă relație. Fanii interpretei au felicitat-o după ce au aflat marea veste.
Recent, Gheorghe Turda a vorbit despre fostele relații pe care le-a avut după decesul soției sale: Lucia Lazăr și Nicoleta Voicu. Interpretul a rămas văduv de 14 ani, după ce soția lui s-a stins din viață din cauza unei boli crunte: leucemie.
Cântărețul a fost împreună cu Lucia Lazăr timp de 5 ani. Cei doi au fost și logodiți, însă s-au despărțit în anul 2016. După, a fost într-o relație cu Nicoleta Voicu, de care s-a despărțit în 2019.
Citește și: Cine este Irina Alexandra Tănase, iubita lui Liviu Dragnea
Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Click!, Gheorghe Turda a vorbit despre cele două relații, spunând că cele două femei au stat cu el doar din interes și că nimeni nu va putea să o înlocuiască pe soția sa.
“Nu există cineva, momentan, în viața mea. Sunt mai liniștit acum. Nici nu le mai dau atenție. Mă simt foarte bine așa cum sunt. Știu că singurătatea ucide, dar dacă e să nu fie, nu e. Este foarte grea singurătatea, mai ales că eu am fost căsătorit atâția ani, iar soția mi-a murit.
Am avut două experiențe, în trecut, foarte urate…au spus ele. Eu zic că ele au stat cu mine doar ca să se remarce, să își facă reclamă pe numele meu. Multe persoane mi-au zis acest lucru, au remarcat asta, nu doar eu am tras această concluzie”, a declarat pentru Click!, Gheorghe Turda.