Când se taie porcul de Ignat. Tradiția pe care românii o respectă cu sfințenie

Ionuț Vieru / 18.12.2023
Când se taie porcul de Ignat. Tradiția pe care românii o respectă cu sfințenie

Când se taie porcul de Ignat și când are loc această zi? Sărbătoarea mai este denumită în popor și Ignatul porcilor sau Ihnatul. Potrivit tradițiilor, este ziua în care se sacrifică porcii.

Când se taie porcul de Ignat

Ziua de Ignat are loc în fiecare an pe data de 20 decembrie. Este o zi importantă pentru oamenii care dețin porci, respectând cu strictețe o tradiție, care își are originea în tradițiile Romei antice. Pe atunci, porcii se sacrificau între 17 și 30 decembrie, în numele zeului Saturn.

În ziua de Ignat, cei care doresc să sacrifice porcul trebuie să respecte câteva tradiții. În primul rând, tăierea acestuia se face doar în timpul zilei, pe lumină. Se spune că lumina poate ține la distanță spiritele rele care pot interveni în sacrificiu.

De asemenea, locul în care va fi sacrificat animalul trebuie purificat înainte. De regulă, oamenii folosesc tămâie și stropesc cu apă sfințită locul, pentru a înlătura spiritele rele. Tradițiile spun că porcul trebuie sacrificat în ziua de Ignat. În caz contrar, animalul nu mai mănâncă și nu se mai îngrașă.

În mod tradițional, bărbații sunt cei care se ocupă de înjunghiatul, arsul și tranșatul porcului. Pe de cealaltă parte, femeile prepară mai apoi bucatele tradiționale, precum tobă, cârnați și multe altele.

Citește și: Reţetă cârnaţi tradiţionali. Cum să faci cei mai buni carnaţi de casă

Tradiții și obiceiuri de Ignat
Tradiții și obiceiuri de Ignat

Tradiții, obiceiuri și superstiții de Ignat

În tradiția românească întâlnim o serie de tradiții și obiceiuri legate de Ignat. În ajunul Ignatului se fierbe grâu, iar capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează. Din acest grâu mănâncă toți membrii familiei, iar ce rămâne se dă la păsări a doua zi de dimineață.

O superstiție spune că, în această seară, vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii. Tot în această seară se ia un dovleac, i se taie coada şi se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.

Se spune că ficatul porcului este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare, iar despre sânge se spune că, dacă este amestecat cu mei și lăsat să se usuce, este bun pentru guturai.

Grăsimea animalului se folosește pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungându-se membrele corpului afectate de boală. De asemenea, se spune că copitele sunt căutate de vrăjitoare, pentru că vor să le utilizeze pentru magie neagră.

Citește și: Ce sa nu faci de Sfantul Andrei – Traditii si superstitii de Sfantul Andrei

Citește și...