Băiatul din imagine are 40 de ani și e cel mai titrat artist din România. Sigur nu-l vei recunoaște

Ionuț Vieru / 15.12.2023

Acum este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Are o carieră de succes, de-a lungul căreia a avut hit-uri naționale și internaționale. Puteți să-l recunoașteți pe băiatul din imaginea de mai sus?

Băiatul din imaginea de mai sus este cel mai cunoscut artist din România

Nu cu mult timp în urmă a devenit tată pentru prima oară, însă așa arăta el în copilărie. Băiatul din imaginea de mai sus s-a născut pe 27 iulie 1983 în Pitești, județul Argeș.

Acesta a recunoscut că a fost un copil agitat care nu stătea prea mult timp într-un singur loc. La vârsta de doar 10 ani și-a dat seama ca este pasionat de muzică, așa că a decis să urmeze cursurile Școlii Populare de Artă de la Liceul de Arte Dinu Lipatti, secția chitară clasică.

Mai apoi, a urmat cursurile Facultății de Comerț de la Academia de Studii Economice. Acum are o carieră de succes cu foarte multe hit-uri de-a lungul anilor și o familie frumoasă. Probabil că v-ați dat seama până acum că este vorba despre Smiley.

În imaginea de mai sus, îmbrăcat la patru ace, în cămașă și cravată, artistul avea doar șase ani.

Citește și: Gina Pistol și Smiley își vor duce fiica la psiholog: Blondina a recunoscut: ”E greu de gestionat”

Smiley când era mic
Smiley când era mic

Mama lui Smiley, dezvăluiri din copilăria artistului

Smiley este acum un părinte responsabil și grijuliu cu Josephine, fetița pe care o are alături de Gina Pistol. Cu toate acestea, în copilărie le-a dat bătăi de cap părinților, după cum relatează mama ei.

“Era foarte energic de mic. A folosit o petardă pe timpul verii. I-a dat foc pe balcon, a ars perdeaua”, a povestit mama lui Smiley.

De asemenea, artistul a mai declarat că mama lui a fost cea care l-a susținut foarte mult în clasele primare. Atât de mult încât ea era cea care îi desena, deoarece el nu se descurca.

Citește și: Care e diferența de vârstă între Gina Pistol și Smiley, de fapt. Puțini știau că blondina e mai mare decât soțul ei

“Când eram în clasele primare mama îmi făcea toate desenele pentru şcoală. Mama este desenator, deci ştie bine să le deseneze. Până când s-a prins învăţătoarea că nu le fac eu. Că ea vedea ce fac în clasă şi nu se asemăna cu desenele cu care veneam de acasă. Recunosc că nu mă pricep la desen, scriu şi foarte urât. Am scris de doctor docent, deşi nu am nicio legătură cu medicina”, a dezvăluit Smiley pe canalul de YouTube a lui Speak.

Citește și...