Ce este luna albastră, va apărea pe cer în această noapte. Se va mai putea vedea abia în 2032

Cristina Alexandru / 30.08.2023
Ce este luna albastră, va apărea pe cer în această noapte. Se va mai putea vedea abia în 2032

În această seară iubitorii cerului vor putea observa superluna. Fiind a doua Lună Plină din luna august, fenomenul este cunoscut sub numele de Lună Albastră. Pentru că este însă mult mai aproape de Pământ, luna din această noapte va părea mult mai mare.

Când apare Superluna?

În noaptea dintre 30 spre 31 august, în jurul orei 04.34 de minute va apărea luna mult mai mare decât de obicei. Fenomenul spectaculos este unul destul de rar deoarece lunile pline sunt separate de 29,5 de zile. Asta înseamnă că nu se întâmplă prea de să vedem luna plină de două ori într-o lună.

Ce este, de fapt, Luna albastră?

Numele nu vine deloc de la o eventuală culoare albastră. Termenul a apărut prima dată în revista Sky & Telescope, în anul 1946 și descrie, de fapt, o a doua lună plină ce are loc în timpul aceleiași luni calendaristice. Așadar, numele fenomenului nu vine de la culoarea albastră, ci a rămas denumirea folosită atunci când apare de două Luna Plină în decursul unei luni calendaristice.

„Pe 31 august, la ora 04:34, se produce faza de Lună Plină, când Luna se vede toată noaptea pe cer. Cu ochiul liber Luna va părea plină de pe 30 august până la 1 septembrie.”, scrie astro-urseanu.ro

De asemenea, Observatorul Astronomic spune că nu va transmite imagini cu superluna deoarece este foarte strălucitoare.

Tot în această perioadă Luna este foarte aproape de planeta Saturn și va fi vizibilă.

„ În această săptămână se va afla la cea mai mică depărtare de Pământ, la 1,3 miliarde de km de noi, însă pentru că se află atât de departe, planeta se vede la fel timp de două luni. În serile de 29, 30 și 31 august Luna se va afla în preajma planetei. Cel mai aproape va fi pe 30 august, chiar deasupra Lunii.”, transmite sursa citată.

sursa foto: http://astro-urseanu.ro/

 

Se pare că în anul 2018 a mai fost vizibil satelitul natural al Pământului la dimensiunea maximă, de două ori în aceeași lună. Dacă de obicei, luna se află la circa 384.000 de kilometri distanță de Pământ, în această noapte se va afla la 357.181 de kilometri. Acesta este motivul pentru care ea se va vedea mai mare și mai luminoasă.

Din punct de vedere astrologic, Superluna Albastră din această noapte va fi poziționată în constelația Vărsător. Se pare că acest lucru ar avea influență și asupra comportamentului uman, fiecare zodie fiind influențată în felul ei.

Potrivit Independent.UK, următoarea Supelună va avea loc în august 2032.

Citește și...