Despre Prințul Harry știm că are multe reușite pe plan profesional, datorită stagiului în armata britanică ce a durat un deceniu. Puțini sunt însă, cei care știu care este meseria pe care Prințul Harry și-a dorit-o pe vremea când era adolescent. Amănunte uimitoare au ieșit la iveală în urma unor dezvăluiri făcute de acesta.
Prințul Harry a visat cândva să lucreze la un restaurant de fondue, însă tatăl lui, Regele Charles nici nu a vrut să audă despre așa ceva. Ducele de Sussex a vorbit deschis în cartea sa de memorii Spare, despre ambițiile pe care le avea după ce a absolvit Eton
„Timp de mai mulți ani am vorbit cu toată seriozitatea despre munca la stațiunea de schi din Lech am Arlberg, unde ne ducea mama”.
„Mai exact, am vrut să lucrez la restaurantul de fondue din centrul orașului, pe care mama îl adora. Acel fondue îți poate schimba viața. Chiar eram atât de nebun! Dar, ulterior, i-am spus lui tata că am renunțat la fantezia cu fondue, iar el a respirat ușurat”. Se pare că Regele Charles a fost deosebit de dur și când au vorbit despre dorința lui Harry de a lucra ca instructor de schi.
„Am fost luat diverse noțiuni de a deveni instructor de schi…s-a încordat din nou”, a spus Harry. Asta înainte de a face aluzie la dezaprobarea tatălui său. „Nici nu se pune problema. OK. Pauză lungă. Ce zici de… ghid de safari?”. Regele Charles ar fi răspuns: „Nu, dragă băiete”, notează Hello Magazine.
„Sunt extrem de recunoscător pentru educația pe care am fost suficient de norocos să o am. La momentul respectiv, probabil că nu am fost la fel de recunoscător. Dacă mă uit acum în urmă, sunt foarte, foarte binecuvântat că am avut o astfel de oportunitate extraordinară”, a spus Harry într-un interviu.
De asemenea, Prințul Harry a dezvăluit că este recunoscător pentru perioada petrecută în armată.
În timpul discuției sale intime cu Anderson Cooper în cadrul emisiunii 60 Minutes de la CBS, Prințul Harry și-a deshis sufletul.
„M-a scos din lumina reflectoarelor, am fost departe de presa britanică. Am putut să mă concentrez asupra unui scop mai mare decât mine. Am putut să port aceeași uniformă ca toți ceilalți, să mă simt normal pentru prima dată în viața mea”.