Discuţia despre încălcărea statului de drept în România este o temă falsă, politică, a spus premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern, relatând discuţiile pe care le-a avut cu grupurile politice din Parlamentul European. Dăncilă a spus că a subliniat, în cadrul discuţiilor, că toate măsurile pe care le-a luat Guvernul au urmărit îmbunătăţirea economiei ţării şi apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, iar referitor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, premierul a arătat că doar o anchetă va stabili vinovaţii. „Raţiunea va învinge toate aceste manipulări şi zvonuri”, a subliniat Dăncilă, transmite News.ro.
„(…) Am arătat că dincolo de disputele politice, România este unul dintre cele mai pro-europene state şi mereu şi-a respectat promisiunile”, a spus premierul Viorica Dăncilă joi, la începutul şedinţei de Guvern, relatând discuţiile pe care le-a avut cu grupurile politice din Parlamentul European.
Dăncilă a spus că posibila încălcare a statului de drept în România este doar o temă falsă, eminamente politică, iar cu privire la mitingul din 10 august, când au avut loc violenţe între protestatari şi forţele de ordine, doar o anchetă va stabili vinovaţii, însă, a adăugat Dăncilă, „raţiunea va învinge manipulările”.
„Am subliniat că toate măsurile luate de Guvern au urmărit relansarea economică a României, realizarea justiţiei sociale, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Discuţia despre încălcarea statului de drept în România este o temă falsă, eminamente politică, şi am adus argumente în acest sens. (…) Referitor la mitingul din 10 august, am arătat că este în curs o anchetă şi că în faţa legii toţi suntem egali. Dacă au existat depăşiri, cei vinovaţi vor răspunde, dar numai o anchetă corectă va stabili acest lucru. Am încredere că raţiunea va învinge toate aceste manipulări şi zvonuri, menite să inducă o percepţie greşită”, a mai spus Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă s-a aflat marţi şi miercuri într-o vizită la Bruxelles, în cadrul căreia a avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, precum Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană şi Grupul Partidului Popular European.