Opoziţia a depus, miercuri, proiectul de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât procedura de revocare a lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei să poată fi iniţiată de o treime din numărul deputaţilor, nu doar de grupul PSD, transmite News.ro.
Proiectul este asumat de PNL, USR, PMP şi Partidul Pro România.
”Este un proiect legislativ pe care l-am avut şi în sesiunea trecută, care a fost respins, însă, în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor este tot mai vizibil vinovat de decredibilizarea instituţiei Parlamentului, a imaginii României în străinătate, a devenit personajul care transformă instituţia legiferării din România într-o instituţie aflată la cherem personal, considerăm că se impune o dezbatere din nou despre posibilitatea revocării dlui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ne exprimăm speranţa că de această dată dezbeterile vor fi mai temeinice, mai argumentate, şi vom ajunge ca şi alte grupuri parlamentare, altele decât cele care l-au propus pe preşedintele Camerei Deputaţilor să poată să genereze propunerea de revocare, evident votul luându-se cu majoritatea deputaţilor”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, după depunerea proiectului.
Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, preşedintele acestui for poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.