Preşedintele asociaţiei Evoluţie în Instituţie, Cristian Dide, care a mers sâmbătă noapte împreună cu alţi protestatari după preşedintele CCR, Valer Dorneanu, până la locuinţa acestuia, a depus o solicitare la Parchetul General pentru anchetarea acestui eveniment, reiterând faptul că nici el, nici ceilalţi nu l-au hărţuit pe Dorneanu, ci doar l-au huiduit. Dide a precizat că a fost doar o întâmplare că s-au întâlnit cu el la o trecere de pietoni şi că nici măcar nu ştiau că locuieşte în clădirea în care a intrat ulterior. Întrebat dacă ar mai huidui o persoană publică pe stradă având în vedere consecinţele, Dide a spus că da şi îndeamnă oamenii să-şi exprime nemulţumirea în acest fel, transmite News.ro.
„Spre deosebire de majoritatea parlamentarilor, noi nu ne temem de procurori şi am venit să le solicităm acestora să-şi facă treaba şi să ancheteze evenimentul care a avut loc sâmbătă seară – duminică dimineaţă, la care am participat şi eu, şi în urma căruia s-a insinuat că l-am hărţuit pe domnul Dorneanu. Am venit şi am făcut o solicitare procurorului general să înceapă o anchetă”, a declarat Cristian Dide în faţa Parchetului General, unde a depus autodenunţul.
El a explicat că incidentul s-a petrecut pe o distanţă de câteva zeci de metri şi că a fost întâmplător, niciunul dintre protestatari neştiind că Valer Dorneanu locuieşte în clădirea în care a intrat. Dide a subliniat că nu l-au hărţuit pe preşedintele CCR, ci doar l-au huiduit.
„Totul s-a petrecut pe o distanţă de 30 de metri. Noi aşteptam la semafor, dânsul a trecut pe lângă noi, l-am interpelat, i-am spus că sunt nemulţumit şi să nu mai fure această ţară. Dânsul şi-a continuat drumul, după care într-adevăr am mers după dânsul, intrând într-o scară de bloc. Mai mult de 20 de metri nu am mers după dânsul. Consider că nu l-am hărţuit, pentru că nu sunt acţiuni repetate sau îl urmărim. Nu, pur şi simplu eram din întâmplare acolo, nici nu ştiam că locuieşte acolo”, a povestit protestatarul.
Întrebat dacă ar mai face acelaşi lucru având în vedere consecinţele, Cristian Dide a spus că da şi îndeamnă oamenii să-şi exprime nemulţumirile.
„Nu pot trage în jos o ţară şi să aştepte că oamenii nu îi vor huidui pe stradă. De-asta l-am huiduit. (…) Nu doar că aş face la fel, dar îndemn oamenii să-şi exprime vocal nemulţumirea cu toate persoanele politice sau numite politic care ne încalcă dreptul la decenţă şi la o societate civilizată”, a mai spus Dide.
Anterior, el a scris pe Facebook că a văzut declaraţiile publice făcute de parlamentari care vorbesc despre necesitatea începerii unei astfel de anchete şi este de acord să existe şi păreri contra, dar aceste persoane să spună ce este de făcut atunci când este vorba despre persoane care afectează, prin deciziile lor, vieţile private ale cetăţenilor.
El a spus însă că nu are pretenţii de la fostul ministru al Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi nici de la Şerban Nicolae,
„De la Ţuţuianu (fără domnul) nu am nicio pretenţie, nu am uitat evenimentul cu fiica acestuia când îşi manifesta scârba faţă de protestatari. Aşa că logica mea nu înţelege cum aceşti oameni cer respect. Cât despre o purtare civilizată vă propun să ne reamintim episoadele din Parlamentul României, Şerban Nicolae, Bichineţ şi alţii. Totuşi la capitolul civilizaţie se încadrează şi decenţa celor care furnizează servicii publice de Stat, spitale drumuri, parcări, lipsa acestora duce la lipsa de civilizaţie. PS Dacă cineva crede că domnul Iohannis sau doamna Kovesi nu va fi apostrofată la o posibilă întâlnire se înşeală, singura diferenţă este că pe dânşi nu îi voi huidui, deoarece încă au respectul meu!, a mai spus protestatarul.
Preşedintele asociaţiei Evoluţie în Instituţie, Cristian Dide, a proiectat sâmbătă nopatea mesajul ”Jos PSD” pe clădirea Parlamentului în timpul festivalului iMapp Bucharest, apoi a mers după preşedintele CCR, Valer Dorneanu, până la locuinţa acestuia, împreună cu alte câteva persoane care i-au reproşat acestuia că face politica PSD, după cum reiese dintr-un filmuleţ postat pe Facebook.