Circulaţia pe A3 între Gilău şi Nădăşelu ar putea fi deschisă luna aceasta

Vocea.biz / 17.09.2018
Circulaţia pe A3 între Gilău şi Nădăşelu ar putea fi deschisă luna aceasta

Şoferii ar putea circula, de la sfârşitul acestei luni, pe Autostrada Transilvania (A3) între Gilău şi Nădăşelu, potrivit estimărilor făcute de cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.

Constructorul Tirrena Scavi este foarte aproape de finalizarea celor 766 de metri care vor conecta “autostrada-muzeu” Gilău-Nădășelu (gata din noiembrie 2017) de restul Autostrăzii Transilvania (A3), susţin cei de la ONG-ul care monitorizează lucrările de infrastructură din ţarp.

“Mâine va fi ultima zi în care se va așterne stratul de uzură. Mai rămân așadar de executat diverse finisaje: taluzări, rigole/șanțuri, parapete protecție, indicatoare, marcaje rutiere. Conform surselor noastre, astăzi și/sau mâine se va efectua pre-recepția, iar recepția la finalizarea lucrărilor va fi undeva pe 27-28 septembrie dacă totul este în regulă și nu vom avea surprize neplăcute sau tergiversări inutile. Simplu spus, sunt șanse mari ca la sfârșitul acestui luni să circulăm pe 9,5 km de autostradă nouă între Nădășelu și Gilău, evitând complet Cluj-Napoca pe relația Zalău/Baia Mare-Turda”, au transmis cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.

Citește și...