Preşedintele Klaus Iohanis a semnat miercuri decretele privind vacantarea postului de ministru al Cercetării şi Inovării prin demisia lui Nicolae Burnete şi numirea vicepremierului Viorel Ştefan ca interimar, transmite News.ro.
“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 12 septembrie a.c., următoarele decrete: Decret pentru constatarea vacanţei unei funcţii de membru al Guvernului prin demisia domnului Nicolae Burnete, ministrul cercetării şi inovării; Decret pentru desemnarea domnului Viorel Ştefan, viceprim-ministru, ca ministru interimar al cercetării şi inovării, membru al Guvernului”, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, în judeţul Argeş, că l-a propus pe vicepremierul Viorel Ştefan pentru funcţia de ministru interimar al Cercetării şi Inovării.
Dăncilă a menţionat că propunerea a fost deja transmisă către Cotroceni.
Ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, şi-a anunţat demisia, în 31 august, fiind primul membru al Cabinetului Dăncilă care recurge la acest gest.
“Ministrul Cercetării şi Inovării, prof.dr. Nicolae Burnete, prin prezentul comunicat, aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în această dimineaţă mi-am depus demisia la Cabinetul premierului. Demisia mea este irevocabilă şi cel puţin la acest moment, nu va face subiectul unei conferinţe de presă”, a fost mesajul postat site-ul Ministerului Cercetării.