Au început dezbaterile pe moțiunea simplă împotriva ministrului Carmen Dan

Vocea.biz / 11.09.2018
Au început dezbaterile pe moțiunea simplă împotriva ministrului Carmen Dan

Deputaţii dezbat, marţi, în plen, moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, intitulată “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”, votul final fiind programat pentru miercuri, transmite News.ro.

UPDATE 16: 26 Au început dezbaterile pe moțiunea simplă împotriva ministrului Carmen Dan

Deputaţii au început dezbaterile în plen, marţi după-amiază, asupra moţiunii simple depuse de PNL împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan, şi intitulate “Bastoanele PSD peste obrazul democraţiei româneşti”.



Dezbaterea moţiunii împotriva ministrul de Interne, Carmen Dan, este programată în plenul Camerei Deputaţilor de la ora 16.00, iar miercuri este prevăzut votul final.

“Sperăm ca cei care în PSD sunt îngrijoraţi cu privire la derapajele instituţionale din Ministerul de Interne şi folosirea acestei instituţii în scop de poliţie politică, atât împotriva adversarilor, cât şi a colegilor de partid, dar mai ales împotriva românilor de rând, să voteze această moţiune simplă. Ministrul de Interne ar trebui să îmţeleagă că trebuie să plece din frunctea acestei instituţii”, declara prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan

Potrivit textului moţiunii, “într-o ţară normală, în care funcţionează răspunderea politică şi morală, această moţiune se încheia aici, iar ministrul Afacerilor Interne, fără să mai aştepte un vot de blam din partea fiecărui parlamentar prezent, ar fi plecat acasă, în intimitatea propriilor prize. Pentru că ar fi imposibil să avem un asemenea lanţ de erori, care denotă deja premeditare, fără să avem şi o răspundere managerială”.

De asemenea, liberalii se întreabă “cum să loveşti în cap cetăţeni nevinovaţi, fără ca nimeni să te poată recunoaşte, pentru că ai avut grijă să îţi acoperi numărul de identificare, cu binecuvântarea şefilor? Cum să foloseşti gaze iritante la câţiva centimetri de faţa unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turişti care nu aveau nicio legătură cu protestul din Piaţa Victoriei?”

PNL critică şi faptul că maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit să ocupe, timp de şase luni, funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Totodată, aceştia contestă şi că PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august şi a refuzat chemarea premierului în Parlament pe acelaşi subiect.

Printre nemulţumiri se numără şi faptul că raportul privind intervenţia Jandarmieriei este încă secret.

Aproximativ 800 de plângeri împotriva Jandarmeriei au fost depuse la Parchetul General în urma violenţelor din Piaţa Victoriei.

În acest dosar au fost audiaţi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, şi viceprimarul Aurelian Bădulescu.

De asemenea, în acest dosar a fost audiată săptămâna trecută primarul general, Gabriela Firea. Ea a spus că a oferit informaţii despre aspecte administrative din seara protestului din 10 august, dar şi informaţii cu privire la cei care au solicitat autorizarea manifestării. Firea spune că ancheta va stabili cine se face vinovat de violenţele din Piaţa Victoriei, dar afirmă că s-a încercat ca prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, să fie ”ţap ispăşitor”. Primarul general susţine că prefectul nu deţinea la momentul protestului certificat ORNIS, fiind doar de trei săptămâni în funcţie, şi nu putea să cunoască secrete de serviciu şi ordine militare. Firea a precizat că prefectul doar ar fi contrasemnat ordinul întocmit de reprezentanţii Jandarmeriei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor.

Prefectul Capitalei spunea că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, adică după momentul intervenţiei forţelor de ordine. Ea consideră că nu are importanţă ora semnării acestui document, pentru că jandarmii, atunci când sunt „atacaţi”, au dreptul să acţioneze şi fără acel ordin. Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan, care spuneau că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD din 1 septembrie, primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că a pasat responsabilitatea asupra prefectului Capitalei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Solicitarea Gabrielei Firea a fost supusă la vot în CEx şi a fost respinsă.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a susţinut că va lămuri toate aspectele privind evenimentele din 10 august în cadru instituţional, la Parchet şi la comisiile parlamentare, spunând că are “toată disponibilitatea” de a se pune la dispoziţia autorităţilor judiciare şi a Parlamentului. Întrebată de jurnalişti despre acuzaţiile pe care i le aduce primarul Capitalei, Gabriela Firea, care i-a cerut demisia, Carmen Dan a spus că nu va răspunde niciodată de pe scările MAI unor astfel de afirmaţii şi că “singura atitudine pe care poate să o aibă un om responsabil şi un şef de instituţie responsabil este aceea de decenţă şi de rezervare”.

Citește și...