Iohannis, la deschiderea anului şcolar: În ultimii ani, reformele au stat sub deviza “un pas înainte şi doi înapoi”

Vocea.biz / 10.09.2018
Iohannis, la deschiderea anului şcolar: În ultimii ani, reformele au stat sub deviza “un pas înainte şi doi înapoi”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea noului an şcolar de la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, că, după Marea Unire de la 1918, autorităţile şi oamenii de cultură s-au mobilizat pentru a organiza un sistem educaţional adecvat, dar în ultimii ani, reformele au stat mai degrabă sub deviza “un pas înainte şi doi înapoi”, spunând că avem şi o meteahnă, “reformita”.

Preşedintele a subliniat că a fi dască înseamnă o responsabilitate uriaşă pentru viitor, chiar dacă autorităţile statului nu apreciază această meserie la adevărata sa valoare, relatează News.ro.

“Dacă, după Marea Unire, autorităţile şi oamenii de cultură s-au mobilizat pentru a organiza un sistem educaţional adecvat noii ţări, ultimii ani nu au beneficiat de acelaşi nivel de consens sau de efort. Reformele au stat mai degrabă sub deviza «un pas înainte şi doi înapoi». Acest lucru este total neproductiv, având în vedere că schimbările demografice, tehnologice şi competiţia economică globală ne obligă să fim inovatori şi să ne adaptăm în permanenţă, inclusiv prin asigurarea unui proces educaţional de calitate”, a transmis preşedintele în discursul său, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia.

Preşedintele a subliniat că întoarcerea la medotele de predare din trecut, “oricât le-ar trezi unora un vag sentiment de linişte şi nostalgie”, nu reprezintă o soluţie pentru educaţia modernă, iar când lucrurile nu merg bine, soluţia este să le schimbi.

“Întoarcerea la metode pedagogice practicate în trecut, oricât le-ar trezi unora un vag sentiment de linişte şi nostalgie, nu este o soluţie pentru o educaţie modernă. Avem şi o meteahnă – numită reformita – care  se manifestă foarte evident în domeniul educaţiei. Nu putem obţine, însă, rezultate bune atât timp cât legile sunt în continuare modificate mai des decât pot directorii, dascălii şi părinţii să se pună la curent. Atunci când lucrurile nu merg bine, soluţia este să încerci să le schimbi, învăţând din greşelile trecutului”, a mai punctat şeful statului.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că a fi dască înseamnă o responsabilitate, chiar dacă autorităţile române nu apreciază această meserie la adevărata sa valoare.

“A fi dascăl înseamnă a avea o responsabilitate uriaşă pentru viitor, chiar dacă autorităţile statului nu apreciază încă la adevărata sa valoare această profesie fundamentală pentru dezvoltarea societăţii noastre. Părinţii îşi pun încrederea în dumneavoastră pentru a le forma copiii, iar tinerii cărora le călăuziţi paşii vă consideră repere în trecerea lor spre maturitate. Nu uitaţi nicio clipă că, dincolo de setea de cunoaştere pe care aveţi menirea să le-o insuflaţi, rămâneţi pentru elevii dumneavoastră veritabile modele de viaţă şi de comportament”, a adăugat acesta.

“Şcoala reprezintă singura cale de a vă transforma pasiunile în competenţe reale, de a vă pregăti pentru viaţa de adult, dar şi de a lega prietenii care pot dura o viaţă întreagă. Profitaţi de ocazia de a vă dezvolta pe toate planurile şi pregătiţi-vă pentru a prelua ştafeta de la generaţiile anterioare! Şi, cu atât mai mult în acest an special, daţi-vă şansa să cunoaşteţi România autentică, cu bune şi rele, o Românie a sufletului vostru, în care să puteţi construi şi pe care să o puteţi preţui întreaga viaţă. Căci ţara aceasta este moştenirea voastră, iar viitorul ei sunteţi voi!”, a fost mesjul preşedintelui pentru elevi.

Citește și...