Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, consideră că Uniunea Europeană (UE) are nevoie de un alt model de fundamentare al politicilor europene, în condiţiile în care funcția de stabilizare macroeconomică la nivelul uniunii trebuie să aibă în vedere în special interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piața muncii, a anunţat, duminică, Ministerul Finanţelor. Teorodovici a participat, în 8 septembrie, la Viena, la o doua sesiune a reuniunii informale a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN), transmite News.ro.
Discuțiile s-au axat pe aprofundarea Uniunii Economice și Monetare din perspectiva programului InvestEU și a instrumentelor privind consolidarea reformelor structurale și stabilizarea macroeconomică, propuse în următorul Cadru Financiar Multianual, dar și pe propunerile pentru impozitarea economiei digitale.
În cadrul reuniunii ECOFIN, Eugen Teodorovici a avut o întrevedere cu miniștrii de finanțe membri ai Partidului Socialiștilor Europeni (PES), prezidată de ministrul german al finanțelor, Olaf Scholz.
Discuțiile s-au axat pe marginea unei scheme europene de asigurare împotriva șomajului, iar ministrul român de finanțe si-a exprimat rezerva faţă de oportunitatea introducerii la nivelul UE a unei astfel de scheme.
”Familia PES este promotoare a solidarității la nivel european şi acest principiu trebuie avut în vedere şi în calibrarea unei funcții de stabilizare macroeconomică la nivelul Uniunii Europene. Numai că, declanșarea automată a unui asemenea instrument nu poate să ţină cont doar de criterii care avantajează unele state membre şi în special tot pe cele dezvoltate economic, în defavoarea celorlalte. În Europa Centrală și de Est, de exemplu, șomajul nu a înregistrat cote alarmante nici în perioada de criză, problema principală fiind migrația forței de muncă calificată către state mai prospere din Vestul Europei”, a afimat ministrul.
Teodorovici a atras atenţia că acest fenomen duce la dezechilibre majore pe piața muncii, care afectează potențialul de creștere și încetinește convergența la nivelul UE.
”Prin urmare, funcția de stabilizare macroeconomică trebuie să aibă în vedere în special interesele statelor afectate de deficit al ocupării pe piața muncii şi trebuie să aibă ca principal scop sprijinul financiar pentru acţiuni de încurajare a întoarcerii forţei de muncă în ţările de origine. Trebuie să construim la nivelul UE un alt model de fundamentare a politicilor europene care să presupună promovarea intereselor cetăţenilor de jos în sus, de la nevoile reale ale acestora către decidenți şi nu invers”, a spus Teodorovici.
În privința programului InvestEU, România s-a pronunțat pentru asigurarea echilibrului geografic în alocarea fondurilor și a subliniat nevoia simplificării și flexibilității în vederea accesării acestui program de către Statele Membre.
”Programul InvestEU este un nou program de investiții care va fi finanțat din bugetul UE, aferent Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2021-2027, după modelul Planului de Investiții pentru Europa (așa-numitul Plan Juncker). Fondul InvestEU va mobiliza investiții publice și private prin intermediul unei garanții de la bugetul UE în valoare de 38 de miliarde euro, care va sprijini proiectele de investiții ale partenerilor financiari, cum sunt grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) și alții, și va spori capacitatea acestora de a-și asuma riscuri”, se arată în comunicat.
Legat de Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale și Funcția de Stabilizare, România susține instrumentele care facilitează convergența în interiorul UE și necesitatea ca acestea să fie accesibile tuturor statelor membre, indiferent dacă sunt parte a Zonei Euro.
Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale are trei componente: instrumentul de realizare a reformelor – 22 miliarde euro, asistență tehnică – 840 milioane euro și facilitatea pentru convergență – 2,16 miliarde euro.