Pilonul II de pensii va fi opţional, anunţă ministrul Muncii

Vocea.biz / 30.05.2018
Pilonul II de pensii va fi opţional, anunţă ministrul Muncii

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a anunţat că Pilonul II de pensii va fi opţional, spunând că, în cursul verii, va avea loc o campanie de informare a cetăţenilor.

Ministrul Muncii a declarat, la România TV, că această variantă, în care Pilonul II va fi opţional, este “bătută în cuie”.

“Noi ne-am hotărât ce vrem să facem. Şi este ceea ce am comunicat de anul trecut, şi anume să fie opţional acest Pilon II. Eu vreau să optez. Vreau să am această posibilitate şi cred că oricine ar trebui să aibă acest drept”, a spus, conform Mediafax, Lia Olguţa Vasilescu.

“Nu-l naţionalizăm, dar vom explica foarte clar tuturor acestor persoane care sunt cotizante la Pilonul II cât va fi pensia lor, pentru că oamenii au aşteptări. Şi că am constatat stând de vorbă cu foarte multe persoane care cred următorul lucru: că vor avea pensia de stat echivalentă cu a unor persoane care nu sunt la Pilonul II de pensii, la care suplimentar se va mai adăuga şi această pensie. Nu. Se ia o parte din contribuţia la Pilonul I de pensie ca să se asigure această pensie de la Pilonul II. Deci sunt foarte multe lucruri care va trebui să le explicăm oamenilor ca să le înţeleagă”, a precizat ministrul.

Citește și...