Incendiu puternic la o şcoală din cartierul Rahova din Capitală, nu avea autorizaţie de securitate de la ISU

Vocea.biz / 28.05.2018
Incendiu puternic la o şcoală din cartierul Rahova din Capitală, nu avea autorizaţie de securitate de la ISU

Un puternic incendiu a izbucnit luni noapte la acoperişul unei şcoli din cartierul Rahova, din Capitală, la această oră, potrivit reprezentanţilor ISU, fiind stinse ultimele focare, transmite News.ro.

Focul a izbucnit la nivelul acoperişului Şcolii nr. 124 din Capitală, construit pe o structjură din lemn.

De altfel, mai mult de jumătate din acoperişul clădirii a ars şi s-a prăbuşit.

La intervenţie au participat 20 de autospeciale, fiind folosite şi 4 autoscări.

Conform pompierilor, primul apel la 112 a fost primit la puţin timp după ora 3:00, fiind urmat şi de alte apeluri ale celor care locuiesc în zonă.

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime.

Conform reprezentanţilor ISU, urmează să fie stabilite cauzele exacte ale izbucnirii focului. Totodată va fi verificată şi existenţa autorizaţiilor de funcţionare în cazul acestei unităţi de învăţământ.

Şcoala nr.124, care a ars luni noapte, în Capitală, nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, conform ISU. La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că nicio şcoală din sectorul 5 nu are astfel de autorizaţie, iar primarul Sectorului 5, unde se află şcoala, invoca inclusiv situaţia acestei instituţii de învăţământ.

Citește și...