Constanţa: Copil de cinci ani, lovit pe trecerea de pietoni de o ambulanţă aflată în misiune

Vocea.biz / 28.05.2018
Constanţa: Copil de cinci ani, lovit pe trecerea de pietoni de o ambulanţă aflată în misiune

Un copil în vârstă de cinci ani a fost lovit luni după-amiază pe o trecere de pietoni din municipiul Constanţa de o ambulanţă aflată în misiune, care a trecut pe culoarea roşie a semaforului, victima fiind transportată la spital pentru îngrjiri medicale, transmite News.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, un bărbat în vârstă de 44 de ani conducea luni după-amiază, o ambulanţă pe Şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.

La intersecţia cu strada Pandurului, conducătorul auto a pătruns pe culoarea roşie a semaforului, moment în care a accidentat uşor un copil în vârstă de cinci ani, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal, pe culoarea verde a semaforului.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

Citește și...