Kovesi aduce corupţia din România în atenţia întregii lumi: “Au fost condamnaţi 27 de demnitari”

Vocea.biz / 24.05.2018
Kovesi aduce corupţia din România în atenţia întregii lumi: “Au fost condamnaţi 27 de demnitari”

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, în cadrul dezbaterii la nivel înalt ce marchează aniversarea a 15 ani de la adoptarea Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției (U.N.C.A.C.), că în România au existat “existat încercări repetate de a modifica legislația anticorupție pentru a limita instrumentele legislative folosite de procurorii anticorupție sau dezincriminarea unor fapte”.

Kovesi a spus, în discursul său de la ONU, că în ultimii 5 ani, D.N.A. a trimis în judecată peste 68 demnitari/oficiali de rang înalt: 14 miniștri și foști miniștri și 53 de membrii ai Parlamentului. Dintre aceștia, au fost deja condamnați definitiv 27 de demnitari. În aceeași perioadă, D.N.A. a dispus măsuri asiguratorii de peste 2,3 miliarde dolari.

“Independența justiției nu este un privilegiu pentru procurori sau judecători. Este un principiu fundamental într-o societate democratică. Numai o justiție independentă poate asigura o judecată corectă. Numai o justiție independentă poate face ca legea să fie egală pentru toți. Investigațiile noastre efectuate au fost primite cu speranță și încredere de societate. Dar în egală măsură rezultatele noastre au determinat o contrareacție. Au existat încercări repetate de a modifica legislația anticorupție pentru a limita instrumentele legislative folosite de procurorii anticorupție sau dezincriminarea unor fapte. Au fost situații în care s-a refuzat ridicarea imunității politicienilor acuzați de infracțiuni de corupție. Pe lângă aceste încercări, întregul sistem de justiție s-a confruntat cu atacuri prin știri false sau prin declarații publice de natură să slăbească încrederea în justiție”, a declarat procurorul şef al DNA.

Potrivit lui Kovesi, “cea mai mare provocare în România este acum păstrarea independenței judecătorilor și procurorilor și stabilitatea legislativă acestea fiind vitale pentru ca procurorii anticorupție să fie eficienți”.

Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției a fost ratificată de România în anul 2004.

Citește și...