Sălaj: Patru tinere de 21 şi 22 de ani, moarte după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Vocea.biz / 17.05.2018
Sălaj: Patru tinere de 21 şi 22 de ani, moarte după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Patru tinere cu vârste de 21 şi 22 de ani au murit, joi, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată de la ieşirea din localitatea Jibou, judeţul Sălaj.

Fetele circulau într-o maşină înmatriculată în Maramureş, iar cea aflată la volan nu a acordat prioritate trenului. Traficul feroviar şi rutier în zonă este complet blocat, titrează News.ro.

Potrivit reprezentanţilor ISU Sălaj, un accident feroviar s-a produs, joi, pe centura ocolitoare a oraşului Jibou, la o trecere la nivel cu calea ferată.

Un autoturism înmatriculat în Maramureş, în care se aflau cinci tinere cu vârste de 21 şi 22 de ani, a fost lovit de trenul R4046 Baia Mare – Jibou.

În urma impactului, patru dintre fete au murit, iar a cincea a fost rănită, dar este conştientă şi a fost transportată la spital.

Traficul feroviar şi rutier î zona accidentului este complet blocat.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs ”din cauza neacordării de prioritate de către şoferul autoturismului”.

Citește și...