Magdalena Şerban – femeia acuzată că a ucis o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor – a fost trimisă în judecată, luni, de către procurori. Ea este acuzată de tentativă de omor şi omor calificat, transmite News.ro.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, luni, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Magdalenei Şerban pentru tentativă de omor şi omor calificat.
”La data de 12.12.2017, în jurul orei 15:35, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Costin Georgian, inculpata Ş.M. a împins o persoană de sex feminin de două ori, spre liniile de metrou, cu intenţia vădită de a o arunca în faţa trenului care tocmai urma să oprească în staţie şi de a-i suprima astfel viaţa. La data de 12.12.2017, în jurul orei 19:54, după ce săvârşise infracţiunea de tentativă de omor descrisă mai sus, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, inculpata Ş.M. a împins-o pe C.A. spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, victima C. A. a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a suferit leziuni traumatice care i-au provocat decesul”, au transmis procurorii.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare, Tribunalului Bucureşti.
Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, nu a recunoscut în faţa magistraţilor că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul atunci când aceasta era căzută pe şine şi a susţinut că a avut o stare de “disperare” şi o “decădere” din cauza unei vieţi lipsite de hrană şi adăpost.
Magdalena Şerban a fost arestată preventiv în 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, pentru omor calificat şi tentativă de omor, ea fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava.
Ea le-ar fi spus anchetatorilor că regretă faptele şi a acceptat expertiza psihiatrică pe care iniţial a refuzat-o.