Două accidente rutiere s-au produs, duminică, aproape în acelaşi timp, în judeţul Suceava. Primul eveniment rutier a avut loc pe DN 2, la Dărmăneşti, şi s-a soldat cu un mort şi doi răniţi, după ce trei maşini s-au ciocnit. Pe DN 17, la Ilişeşti, s-au izbit un autoturism şi un autocar în care nu se aflau pasageri. Din autoturism, doi adulţi şi doi copii au fost răniţi.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, un grav accident rutier s-a produs, duminică, pe DN 2, pe raza localităţii Dărmăneşti, titrează News.ro.
În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme şi au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată.
”Au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului Suceava, cu o ambulanţă SMURD TIM şi o autospecială pentru descarcerare, şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, au precizat reprezntanţii ISU.
Potrivit acestora, una dintre victime, o femeie în vârstă de 82 de ani, era în stop cardio respirator, şi, în ciuda manevrelor de resuscitare executate de către salvatori, aceasta a fost declarată decedată.
Celelalte două victime, conştiente, au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.
Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc, aproape în acelaşi timp, pe DN 17, la Ilişeşti. În accident au fost implicate un autocar în care nu se aflau pasageri şi un autoturism. În maşină se aflau doi adulţi şi doi copii, toţi fiind răniţi.
Pacienţii au fost transportaţi la spital, fiind conştienţi şi stabili hemodinamic.