Filosoful Mihai Şora anunţă că va participa, sâmbătă seară, la protestul anunţat în Piaţa Victoriei din Bucureşti. ”Când un copil de trei ani este pus să stea în cap pentru-că-guvern, totul devine posibil. Într-o zi, s-ar putea să fim şi noi nevoiţi să stăm în cap pentru-că-dictatură”, a scris Şora pe Facebook.
”Dragi prieteni, dacă nu vreţi să ajungem cu toţii să defilăm în cap prin faţa tribunei oficiale, dacă ţineţi la soarta voastră şi a copiilor voştri, ne vedem, în această seară, la Girafă! P.S. Pata de pe inimă doare cel mai mult”, este mesajul postat pe Facebook de Mihai Şora, însoţit de un desen, titrează News.ro.
Acesta completează cu câteva gânduri.
”1. Girafa este cel mai înalt mamifer, – însuşire anatomică decisivă, ştiut fiind că doar la o anumită altitudine atmosfera devine respirabilă (şi orizontul limpede). 2. Girafa doarme foarte puţin (întotdeauna ziua, şi numai 2 ore din 24), – detaliu apreciabil: este mereu nevoie de cineva treaz în ţara noastră, deoarece noaptea ca hoţii. 3. Reţineţi eroismul girafei din Piaţa Victoriei, lângă Muzeul Antipa, cea care de ani buni protestează paşnic sub ploi, arşiţă şi ninsori, în inima Bucureştiului, nu departe de clădirea guvernului (oricare ar fi el). 4. Când un copil de trei ani este pus să stea în cap pentru-că-guvern, totul devine posibil. 5. Într-o zi, s-ar putea să fim şi noi (oameni adulţi sau girafe) nevoiţi să stăm în cap pentru-că-dictatură. 6. Iar atunci va fi prea târziu. 7. Şi nu va fi din vina trandafirilor, ci a celor care îi fură”, mai scrie Mihai Şora.
Ulterior, acesta a mai postat un mesaj în care afimă că a văzut drapelul Europei pictat pe asfaltul din Piaţa Victoriei.
”Foarte bine. Totuşi, câteva găleţi de vopsea albastră nu sunt de ajuns pentru a deveni şi, mai cu seamă, pentru a rămâne europeni. Sper ca astăzi să fie, pe întinderea aceea, şi oameni locuiţi de valorile Europei, nu doar vopseaua albastră”, a mai scris filosoful.
Un protest faţă de coaliţia de guvernare este anunţat sâmbătă seară în Piaţa Victoriei din Bucureşti, unde mii de oameni şi-au anunţat deja prezenţa pe pagina de Facebook a evenimentului.
Manifestaţii asemănătoare sunt programate şi în restul ţării, în oraşe precum Constanţa, Braşov, Sibiu, dar şi în diaspora. Oamenii acuză coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice şi o aruncă într-un regim în care domnesc doar interesele celor care au acces la politică.