Bărbat rănit după ce a fost stropit cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, de doi tineri care au fugit

Vocea.biz / 12.05.2018
Bărbat rănit după ce a fost stropit cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, de doi tineri care au fugit

Un bărbat de 61 de ani dintr-o localitate ieşeană a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacat de doi tineri cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, suferind arsuri în zona ochilor. Suspecţi sunt doi tineri care au dispărut imediat după comiterea faptei, fiind căutaţi de poliţişti.

Incidentul s-a petrecut vineri seară într-un bloc din localitatea ieşeană Vlădeni, titrează News.ro.

Potrivit poliţiştilor, doi tineri cu vârste între 20 şi 30 de ani au intrat în scara unui bloc, au bătut la uşa unui bărbat, iar în momentul în care acesta a deschis, au aruncat înspre el cu o substanţă periculoasă, posibil acid sulfuric, provocându-i arsuri în zona ochilor.

Cei doi tineri au fugit imediat, fiind căutaţi de Poliţie, în timp ce victima a fost transportată la spital.

Una dintre ipoteze este că tinerii ar fi căutat o fată care bănuiau să se ascundea în apartamentul bărbatului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi Anca Vâjiac a declarat pentru News.ro că este analizată şi această variantă, dar că, deocamdată, nu se ştie exact motivul atacului.

“Bărbatul spune că era în conflict cu nimeni, nu poate explica de ce tocmai el a fost ţinta celor doi tineri. Victima se află la spital, cu arsuri la nivelul ambilor ochi. Unul dintre ochi este afectat mai grav. Cei doi tineri au fost văzuţi de vecini când au ieşit din scara blocului. Avem semnalmentele lor, există şi un cerc de suspecţi. Cercetările continuă pentru prinderea celor doi agresori”, a afirmat Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

Tags:
Citește și...