România, pe locul 16 în Europa în privinţa ponderii în PIB-ul UE

Vocea.biz / 11.05.2018
România, pe locul 16 în Europa în privinţa ponderii în PIB-ul UE

Economia României are o pondere de 1,2% din Produsul Intern Brut (PIB) al Uniunii Europene, ceea ce clasează ţara noastră pe locul 16, la egalitate cu Grecia.

Cifrele publicate, vineri, de Eurostat, biroul european de statistică, arată că mai mult de jumătate din PIB-ul UE, de 15.300 miliarde de euro, este generat de trei ţări – Germania, Marea Britanie şi Franţa.

Potrivit cifrelor pe anul 2017, publicat de Eurostat, cu un PIB de aproape 3.300 de miliarde de dolari în 2017, Germania şi-a consolidat poziţia de cea mai mare economie din UE, reprezentând peste o cincime din PIB-ul UE (21,3%). Marea Britanie şi-a păstrat poziţia a doua, cu o pondere în PIB-ul european de 15,2%, chiar dacă a înregistrat o scădere de 0,9 puncte procente, iar la mică distanţă s-a plasat Franţa (14,9%).

Cele trei state sunt urmate de Italia (11,2%), Spania (7,6%) şi Olanda (4,8%), conform News.ro.

La polul opus se află 11 state care au o pondere în PIB-ul UE de sub 1%, şi anume Malta, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Croaţia, Bulgaria, Luxemburg, Slovacia şi Ungaria.

Cele 19 state care formează zona euro au avut în 2017 un PIB combinat de aproape 11.200 de miliarde de euro. Zona euro a reprezentat anul trecut 72,9% din PIB-ul UE. Germania (29,2%) şi Franţa (20,5%) au format împreună jumătate din PIB-ul zonei euro, iar Italia (15,4%) şi Spania (10,4%) un sfert.

Citește și...