Anchetă complexă în cazul fetiţei ucise la Baia Mare, există un cerc de suspecţi

Vocea.biz / 07.05.2018
Anchetă complexă în cazul fetiţei ucise la Baia Mare, există un cerc de suspecţi

Ancheta derulată la Baia Mare pentru prinderea celui care a violat şi ucis fetiţa de cinci ani este ”deosebită din punctul de vedere al intensităţii şi complexităţii”, la ea luând parte mai mult de 50 de poliţişti şi jandarmi. De asemenea, s-a primit ajutorul specialiştilor de la Institutului Naţional de Criminalistică şi ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, au anunţat, luni, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Maramureş. Aceştia informează că există un cerc de suspecţi, dar datele anchetei nu pot fi făcute publice deocamdată. Oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) precizează că nu pot trimite Corpul de control pentru a verifica ancheta penală aflată în derulare, transmite News.ro.

”Ancheta penală, deosebită din punctul de vedere al intensităţii şi complexităţii, se desfăşoară de către procuror şi echipe de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu menţiunea că unele dintre activităţile procedurale se derulează cu ajutorul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş”, au anunţat, luni, reprezentanţii Poliţiei Maramureş, într-un comunicat de presă.

Astfel, în activităţi sunt angrenaţi peste 50 de poliţişti (20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, 10 poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Maramureş, 15 poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare şi şase poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române).

De asemenea, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, acordă sprijin activităţilor desfăşurate în această cauză specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor.

”În cadrul cercetărilor s-au administrat mai multe categorii de probe, aflate în curs de analiză şi exploatare. Ca şi exemple de activităţi desfăşurate, menţionăm că au fost audiate mai multe persoane, au fost ridicate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona comiterii faptei, au fost prelevate probe biologice de la mai multe persoane. Activităţile specifice, derulate sub coordonarea procurorului de caz, au condus la elaborarea unor ipoteze de lucru şi conturarea unui cerc de persoane bănuite de comiterea infracţiunilor, cu precizarea că, momentan, acestea nu pot fi făcute publice pentru a nu împiedica ancheta penală”, se mai arată în document.

Poliţiştii din Maramureş subliniază faptul că, ”organele judiciare nu au dat publicităţii pe nicio cale date referitoare la vreo persoană bănuită de comiterea infracţiunilor în prezenta cauză” şi precizează că ”toate activităţile procedurale realizate s-au derulat cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în legislaţia penală şi procesual penală în vigoare”.

La rândul lor, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au precizat că nu pot da curs solicitării primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, de a trimite Corpul de control în inspecţie în legătură cu această anchetă.

”Precizăm că MAI, prin Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne, nu poate verifica aspectele care ţin de investigaţiile penale şi de actele procedurale care se fac în dosarele penale. Aşadar, prin Corpul de control al ministrului nu se pot verifica ce probe şi ce mijloace de probă s-au administrat în dosar şi nici momentul sau oportunitatea administrării lor”, au transmis reprezentanţii MAI.

Aceştia afirmă că, ”dacă autorităţile locale au anumite suspiciuni în legătură cu desfăşurarea investigaţiei, acestea ar trebui să se adreseze prim-procurorului parchetului competent”.

Primarul Cătălin Cherecheş a cerut, duminică, intervenţia Corpului de control al MAI pentru a verifica modul în care s-au prelevat probe.
Acesta a precizat că s-au recoltat 50 de probe ADN, exprimându-şi suspiciunea că acestea ar fi fost ”viciate într-un mod iremediabil”.

Estera, o fetiţă de 5 ani a fost violată şi ucisă luni, 30 aprilie 2018, în Baia Mare. În jurul orei 23.30, în urma unui apel la 112, se anunţa că o fetiţă în vârstă de cinci ani dispăruse de la domiciliu, în jurul orei 15.00, de pe strada Electrolizei. Trupul fetiţei a fost descoperit fără viaţă în apropierea zonei în care locuia.

Citește și...