Ministrul Sănătăţii prezintă premierului propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar

Vocea.biz / 02.05.2018
Ministrul Sănătăţii prezintă premierului propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezintă, miercuri, premierului Viorica Dăncilă propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar, astfel încât ”nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja”.

Anterior, Pintea s-a întâlnit cu reprezentanţii sindicatelor din Sănătate, reprezentanţii Sanitas anunţând că vor continua protestele aşa cum au fost programate, titrează News.ro.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, prezintă, miercuri, premierului Viorica Dăncilă propunerile sindicatelor pentru rezolvarea problemelor legate de veniturile din sistemul sanitar.

”Aceste propuneri coincid în mare parte cu cele transmise premierului de către managerii de spitale. Va fi necesară o analiză foarte atentă şi efectuarea unor simulări,  astfel încât în urma modificărilor pe care le vom face nimeni să nu piardă din veniturile obţinute deja. Pe de altă parte,  una dintre solicitările sindicatelor referitoare la demararea negocierilor privind Contractul Colectiv de Muncă este ca şi rezolvată, în sensul că vom demara aceste negocieri. Cu siguranţă se vor gasi soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Pentru noi este important ca pacienţii să aibă acces la serviciile medicale de care au nevoie”, a declarat Sorina Pintea.

Reprezentanţii Sanitas au transmis, printr-un comunicat, că principalele discuţii s-au purtat în jurul revendicării Federaţiei de a se elimina plafonul de 30% pe ordonator principal de credite, impus de Legea salarizării bugetare, plafon care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament.

”O posibilă soluţie avansată este excluderea din limita celor 30 de procente a plăţii suplimentare pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale, precum şi a plăţii  suplimentare pentru gărzi. Federaţia Sanitas a cerut, în continuare, acordarea creşterilor salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, precum şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate, revendicări cu care a declanşat programul de proteste”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii consideră că ”modificarea Legii 153/2017 este singura soluţie pentru un sistem de salarizare corect şi nediscriminatoriu în sănătate şi asistenţă socială”.

”În forma actuală a legii sunt multe inechităţi şi omisiuni ce trebuie rezolvate. În discuţia de astăzi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii s-au atins mai multe probleme pe acest subiect. Dar, până la materializarea promisiunilor guvernamentale, Federaţia Sanitas respectă decizia Consiliului Naţional Sanitas privind programul de proteste, respectiv organizarea  grevei de avertisment în data de 7 mai şi declanşarea grevei generale începând cu 11 mai. Vrem să vedem o soluţie clară, completă, asumată şi adoptată de guvern, astfel încât nici un angajat din sănătate şi asistenţă socială să nu mai înregistreze pierderi de venituri salariale”, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, citat în comunicat.

Sindicaliştii din sănătate acuză discriminări în noul sistem de salarizare, spunând că există două categorii de angajaţi – medici şi asistenţi – ale căror salarii au crescut, însă există cel puţin alte şapte categorii care în urma aplicării legii salarizării pierd lunar din venit sume care ajung până la 1.300 de lei.

Citește și...