Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin principalele vămi de la graniţa cu Ungaria

Vocea.biz / 02.05.2018
Coloane de camioane la ieşirea din ţară prin principalele vămi de la graniţa cu Ungaria

Principalele puncte de trecere a frontierei spre Ungaria sunt aglomerate, miercuri, pe arterele dedicate ieşirii din ţară a camioanelor, formându-se coloane lungi, care ajung până la zece kilometri la Nădlac II, unde şoferii aşteaptă peste cinci ore. Coloanele s-au format după ce Ungaria a interzis traficul de mare tonaj pe parcursul zilei de marţi, transmite News.ro.

Mii de vehicule cu o capacitate mai mare de 7,5 tone aşteaptă să intre în Ungaria prin principalele vămi din vest, precum Nădlac II, Borş şi Petea, unde sunt formate coloane de câţiva kilometri.

Ungaria a ridicat restricţia de 24 de ore de acces pentru automarfare marţi la ora 23,00 (ora României), aplicată pentru că ziua de 1 Mai a fost nelucrătoare, iar coloanele au început să se formeze la miezul nopţii.

Miercuri dimineaţă, la Nădlac II, pe autostradă, se formase o coloană de zece kilometri. Conform Poliţiei de Frontieră, aici se aşteaptă cel puţin cinci ore pentru control, deşi se lucrează pe patru artere de ieşire pentru automarfare. La Petea (Satu Mare), se aşteaptă cel puţin trei ore, dar aici se lucrează pe o singură arteră pentru camioane, iar la Borş (Bihor) se aşteaptă aproape o oră şi se lucrează pe trei artere.

Pe parcursul zilei de miercuri, coloanele s-ar mai putea mări, iar traficul ar urma să revină la normal abia joi.

Tranzitarea frontierei cu Ungaria cu autoturisme şi autocare se se face în mod obişnuit, fără a se înregistra timpi de aşteptare mai mari de 15 minute.

Citește și...