A fost schimbat şi şeful de la Protecţia Consumatorilor. Mai mulți secretari de stat și-au pierdut funcțiile

Vocea.biz / 28.03.2018
A fost schimbat şi şeful de la Protecţia Consumatorilor. Mai mulți secretari de stat și-au pierdut funcțiile

Marius Bogdan Pandelică a fost eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în locul său fiind numit Marius Pîrvu. De asemenea, în Monitorul Oficial au fost publicate mai multe decizii de înlocuire a unor secretari de stat.

Marius Bogdan Pandelică a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ANPC. Locul său va fi luat de Marius Pîrvu, titrează News.ro.

Tot miercuri, în Monitorul Oficial, au fost publicate mai multe decizii de înlocuire a unor secretari de stat.

Astfel, la Ministerul Economiei, au fost eliberaţi din funcţii Petre Iulian Nicolescu, Stana Simona Ţeighiu-Jurj, Anca Magdalena Chiser şi au fost numiţi Ilie Călin Bodea, Bogdan Constantin Andronic şi Constantin Ivan.

La Ministerul Finanţelor a fost numit într-un post de secretar de stat Florin Horaţiu Iura, la Ministerul Culturii – Ion-Ardeal Ieremia, la Ministerul Muncii – Mergeani Nicea, la Ministerul Transporturilor – Ion Iordăchescu şi Călin Cristian Forţ, la Ministerul Educaţiei – Ariana Oana Bucur şi Ionel Florian Lixandru.

Citește și...