100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Manifestaţie la Chişinău: Traian Băsescu, Ludovic Orban, Dan Barna şi-au anunţat participarea

Vocea.biz / 25.03.2018
100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Manifestaţie la Chişinău: Traian Băsescu, Ludovic Orban, Dan Barna şi-au anunţat participarea

“Marea Adunare Centenară”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, are loc duminică, de la ora 12:00, la Chişinău, printre cei care şi-au anunţat participarea aflându-se Traian Băsescu şi Ludovic Orban, anunţă Unimedia, transmite News.ro.

Conform sursei citate, în afara fostul preşedinte al României şi a liderului PNL, mai sunt aşteptaţi primarul Sectorului 1 din Bucureşti Dabiel Tudorache, Constantin Codreanu, deputat al Partidului Mişcarea Populară, dar şi primari, şi consilierii care au votat declaraţiile simbolice de Unire, precum şi toţi cei care îşi doresc unirea.

De asemeneam şi preşedintele USR Dan Barna împreună cu o delegaţie formată din membri ai partidului va fi prezent la Chişinău.

Din Republica Moldova şi-au confirmat prezenţa la eveniment Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Unităţii Nationale şi Partidul Liberal Reformator.

Manifestaţia este programată să înceapă de la ora 12:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitala Republicii Moldova, fiind aşteptaţi peste 100.000 de oameni.

Tags:
Citește și...