Preşedintele Klaus Iohannis participă începând de joi la lucrările Consiliului European

Vocea.biz / 22.03.2018
Preşedintele Klaus Iohannis participă începând de joi la lucrările Consiliului European

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la lucrările Consiliului European, unde va sublinia importanţa acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei şi se va pronunţa în favoarea creşterii transparenţei fiscale şi combaterii fraudei şi evaziunii fiscale, precum şi pentru un parteneriat cât mai strâns între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, transmite News.ro.

“Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa, în perioada 22-23 martie a.c., la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Pe agenda reuniunii se află o serie de subiecte din domeniul economic, recentele măsurile luate de Statele Unite ale Americii privind instituirea unor taxe la importurile de oţel şi aluminiu urmând să fie principala temă abordată. Vor fi incluse şi subiecte legate de ocupare, creştere şi competitivitate, axate pe Piaţa Internă a Uniunii Europene, Piaţa Unică Digitală, Uniunea Pieţelor de Capital, Uniunea Energiei, Semestrul European, Pilonul European al drepturilor sociale şi Pachetul de echitate socială. Impozitarea, inclusiv în domeniul digital, va fi, de asemenea, luată în discuţie”, anunţă Administraţia Prezidenţială, adăugând că “relaţiile externe, respectiv stadiul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, precum şi cazul fostului spion rus Serghei Skripal reprezintă teme care vor fi dezbătute cu prilejul întâlnirii de la Bruxelles”.

În ceea ce priveşte comerţul, referitor la măsurile recente anunţate de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, Preşedintele României va accentua importanţa comerţului liber şi va sublinia faptul că măsurile protecţioniste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global.

“În cadrul reuniunii, Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia că România susţine accelerarea negocierilor cu cei doi parteneri comerciali importanţi ai Uniunii, respectiv Mexic şi Mercosur, în vederea convenirii unor acorduri ambiţioase şi echilibrate, bazate pe beneficii reciproce, în perioada imediat următoare, care însă, trebuie să reflecte de o manieră clară interesele tuturor statelor membre. Referitor la Semestrul European, Preşedintele României va saluta menţinerea celor trei priorităţi de acţiune în derularea acestui proces în 2018, respectiv stimularea investiţiilor, continuarea implementării reformelor structurale şi asigurarea unor politici fiscal-bugetare responsabile”, menţionează Preşedinţia.

Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia importanţa acordată la nivel european procesului de consolidare a dimensiunii sociale a Europei, arătând că punerea în aplicare a Pilonului social trebuie să fie un proces bazat pe coeziune şi respectul pentru principiile şi valorile fundamentale ale Uniunii.

“În ceea ce priveşte dezbaterea privind impozitarea, Preşedintele României va menţiona că este necesară coordonarea la nivel global şi că ţara noastră sprijină acţiunile de creştere a transparenţei fiscale şi de combatere a fraudei şi evaziunii fiscale. În acest context, este importantă promovarea în continuare a standardelor de transparenţă fiscală la nivel internaţional”, precizează Preşedinţia.

Vineri, 23 martie se va desfăşura reuniunea Consiliului European (art. 50), în cadrul căreia şefii de stat şi guvern din 27 de state membre vor examina stadiul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Liderii europeni urmează să adopte noi liniile directoare care vor defini cadrul relaţiilor viitoare UE-Marea Britanie.

“Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia faptul că România se pronunţă pentru un parteneriat cât mai strâns între Uniunea Europeană şi Marea Britanie după Brexit, parteneriat care să includă o cooperare atât în domeniul economic şi comercial, cât şi în alte domenii precum securitate, apărare şi politică externă”, mai anunţă Preşedinţia.

Cu prilejul participării la reuniunea Consiliului European, Preşedintele României va lua parte şi la Summitul Partidului Popular European.

Citește și...