Românii, chemați la urne în mai 2019

Vocea.biz / 20.03.2018
Românii, chemați la urne în mai 2019

Următoarele alegeri parlamentare europene vor avea loc în cele mai multe ţări pe 26 mai 2019, au convenit guvernele europene marţi, relatează Reuters.

Data, propusă de Parlamentul European (PE), urmează să fie supusă unor aprobări finale, însă este puţin probabil să fie schimbată. Ea cădea pe 9 iunie, însă multe state s-au opus, din cauză că este vorba despre weekendul liber de Rusalii, titrează News.ro.

Cum alte ţări votează în mod tradiţional în alte zile decât duminica, alegeri urmează să fie organizate de miercuri, 23 mai, şi până duminică, 26 mai.

Această dată scurtează cu două săptămâni orice marjă de manevră a Marii Britanii în vederea ieşirii din Uniunea Europeană (UE) pe 29 martie.

Eurodeputaţii şi guvernele europene au apreciat că organizarea alegerilor în perioada în care Marea Britanie este în continuare stat membru UE ar fi fost o întreprindere complexă din punct de vedere juridic, presupunând că Londra nu doreşte să organizeze acest scrutin înainte să părăsească Uniunea.

Marea Britanie va pierde cele 73 de mandate în PE, iar o treime din ele vor fi redistribuite altor ţări.

Grupurile politice europene pregătesc deja alegerile parlamentare, îngrijorate că prezenţa la urne ar putea să fie slabă ca în 2014, şi de ascensiunea politicienilor antieuropeni.

Ele exercită de asemena presiuni asupra guvernelor ca un candidat al partidului care va obţine victoria în alegeri să fie nominalizat la conducerea Comisiei Europene (CE), în locul lui Jean-Claude Juncker.

Lideri la nivel naţional se opun însă acestor presiuni, insistând că ar trebui să fie liberi să nominalizeze pe cine vor ei.

Citește și...