MAE avertizează: Noi restricții de circulație în Ungaria

Vocea.biz / 20.03.2018
MAE avertizează: Noi restricții de circulație în Ungaria

Ministerul Afacerilor Externe avertizează că Ungaria va impune noi restricții de circulație. Măsurile vor fi valabile în perioada Sărbătorilor Pascale și se vor aplica doar pentru TIR-uri.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ungaria că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în perioada Sărbătorilor Paştelui romano-catolic (30 martie – 2 aprilie 2018), pe întreg teritoriul ungar se aplică restricţii de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă,a căror masă totală depăşeşte greutatea de 7,5 tone.

Potrivit MAE, restricțiile se vor aplica în data de 29 martie 2018, de la ora 22:00, ora locală,  până pe 30 martie 2018, ora 22:00, ora locală și pe 31 martie 2018, de la ora 22:00, ora locală, până pe 2 aprilie 2018, ora 22:00, ora locală.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: +36 1 384 7689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Ungaria: +36 305 356 912.

Citește și...