Medic chirurg, cercetat pentru că ar fi cerut mită pacienţilor pentru a-i opera

Vocea.biz / 19.03.2018
Medic chirurg, cercetat pentru că ar fi cerut mită pacienţilor pentru a-i opera

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), împreună cu poliţiştii, fac luni percheziţii într-un spital din Târgu Mureş şi la locuinţa unui medic cercetat după ce ar fi cerut de mai multe ori mită unor pacienţi ca să-i opereze. Percheziţiile vin la aproape un an după sesizarea făcută de un fost pacient al medicului.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în acest caz o persoană a făcut denunţ la sediul DGA Mureş în 3 mai 2017. Fostul pacient s-a plâns că un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unui spital din Târgu Mureş i-a cerut o sumă de bani pentru realizarea unei intervenţii chirurgicale, titrează News.ro. Denunţul a fost înregistrat la Parchetul Tribunalului Mureş.

“Dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, constând în aceea că, în repetate rânduri, acesta a condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani”, transmite DGA.

Citește și...