Intervenție în Mureș, după ce 35 de turiști, inclusiv copii, au rămas blocați în Munții Gurghiu

Vocea.biz / 18.03.2018
Intervenție în Mureș, după ce 35 de turiști, inclusiv copii, au rămas blocați în Munții Gurghiu

Salvamontiştii din judeţul Mureş au intervenit duminică după-amiază pentru salvarea a 35 de turişti, printre care şi 16 copii, blocaţi în Munţii Gurghiu. Acțiunea de salvare a fost un succes. Nincio persoană nu a fost rănită.

Salvamontiștii din județul Mureș au fost solicitați să intervină pentru a salva 35 de turiști, printre care și 16 copii, care au rămas blocați din cauza vremii în Munții Gurghiu. Salvatorii au fost presați de timp și au încercat să îi coboare pe turiști într-un timp cât mai scurt.

“Actiunea este foarte dificilă din cauza condițiilor meteo, a zonei in care se află grupul , necesitând mare atenție din partea salvatorilor , dar si o interventie foarte rapida ținând cont ca in grup sunt si 16 copii. Datoria evolutiei si conditiilor meteo , in zona respectiva , s-a depus un strat de gheata pe versanti, deplasarea in siguranta a turistillor impunand folosirea de coltari si piolet, dar aceste echipamente lipsesc din echipamentul grupului. Echipa de intervenție , formata din 6 salvatori montani din cadrul Salvamont Mures a decis sa coboare persoanele aflate in dificultate cu technici de corzi. Persoanele din grup nu au anuntat ca au afectiuni medicale, dar apropierea serii , impune finalalizarea actiunii foarte repede,” se arată într-un comunicat al Salvamont Mureș.

Operațiunea dificilă de salvare s-a finalizat cu succes și toți turiștii au fost coborâți în siguranță. Nicio persoană nu a fost rănită, mai spun salvamontiștii.

Citește și...